NordNews
Avem ce spune

Un primar din raionul Soroca a murit, după ce s-a infectat cu coronavirus. Era internat la spital din luna mai

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) anunță decesul lui Valeriu Pruteanu, primar al satului Dubna, raionul Soroca. Acesta s-ar fi infectat cu COVID – 19 în luna mai și a fost internat într-un spital din Chișinău. Vineri, 10 iulie, primarul s-a stins din cauza complicațiilor infecției, scrie tv8.md

O perioadă îndelungată s-a aflat în secția de reanimare, infecția afectându-i întreg organismul. În urma complicațiilor survenite din cauza coronavirusului, a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar la 10 iulie s-a stins din viață. Valeriu Pruteanu s-a născut la 7 iulie 1952”, anunță CALM.

Valeriu Pruteanu a fost un primar longeviv, aflându-se la conducerea satului timp de mai bine de 16 ani. Potrivit CALM, de la alegerile din toamna anului trecut a reușit să ilumineze jumătate din străzile localității, a demarat lucrările la construcția apeductului și mai avea mai multe proiecte de implementat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"