NordNews
Avem ce spune

Un primar riscă să rămână fără mandat pentru că și-a angajat soția și i-a acordat premii nejustificate

Primarul unei comune din raionul Anenii Noi ar putea să fie lipsit de mandatul încredințat de alegători pentru că și-a angajat soția într-o funcție publică și i-a acordat premii nejustificate. Încălcarea regimului juridic al conflictului de interese a fost constatată de către inspectorii Autorității Naționale de Integritate (ANI), scrie anticorupție.md. 

Potrivit unui comunicat al ANI, primarul a semnat un ordin privind angajarea soției sale în funcția de director interimar al grădiniței din localitatea pe care o administra. Ulterior, alesul local a semnat și cîteva dispoziții privind acordarea premiilor unice pentru consoartă.
Actul de constatare al ANI este cu drept de contestare în instanța de judecată. Dacă documentul va rămîne în vigoare, ANI va sesiza organul competent în vederea încetării mandatului de primar. Primarul va fi decăzut din dreptul de a exercita mandate de primar, funcții publice și funcții de demnitate publică pentru o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.
Funcționarul supus controlului va fi înscris în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, administrat de către Autoritatea Națională de Integritate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"