NordNews
Avem ce spune

Un salvamar român, erou în Italia. Acesta a resuscitat un copil timp de 12 minute

Un salvamar român, Alin, a devenit eroul presei în Italia, după ce a salvat viața unui copil care risca să moară înecat. Resuscitarea a durat 12 minute lungi. „Mulțumesc Alin, ești un salvamar erou”, a transmis mama copilului după ce acesta a fost externat din spital, scrie Digi24.ro.

Intervenția românului de 38 de ani asupra copilului de 12 ani care s-a simțit rău în mare, la Ostia, a fost salvatoare. Alin, salvamar pe plaja „Bahia”, în cea mai populară zonă din Ostia, expert în curse cu obstacole precum „Spartan Race”, a retrăit momentele de sâmbăta trecută, când, dacă nu ar fi avut pregătirea necesară, nu ar fi putut salva copilul de 12 ani.

Când l-am recuperat din apă, băiatul era inconștient. Așa că am făcut resuscitarea oferită de protocolul Basic Life Support, procedura de prim-ajutor care include resuscitare cardiopulmonară și o serie de alte acțiuni. Am făcut masaj cardiac și respirație artificială în secvență, iar la final, la al patrulea ciclu al procedurii, băiatul și-a redeschis ochii, cu mama în lacrimi urlând de bucurie. Ulterior, a intervenit medicul de 118, iar băiatul a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Roma, a povestit Alin.

Intervenția salvatorului a durat 12 minute foarte lungi. Salvamarul povestește că a fost apoi contactat de mama copilului, Olga, care i-a mulțumit, l-a asigurat că fiul ei este bine și a fost externat.

Apoi mi-a promis că va veni pe plajă să-mi mulțumească personal. Astfel de situații nu sunt, din fericire, foarte dese, dar când se întâmplă, nu trebuie să pierzi niciodată controlul și să știi exact ce acțiuni trebuie să faci. Și aceasta este o sursă de mare satisfacție personală și profesională pentru mine, a spus Alin, tată a doi copii.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"