NordNews
Avem ce spune

Un tânăr beat și fără permis din Bălți și-a izbit automobilul de un pilon electric

Un tânăr în vârsta de 28 de ani a pierdut controlul volanului automobilului de modelul Opel Astra și s-a izbit de un pilon electric de pe str. Ig. Vieru din Bălți. Accidentul a avut loc la 29 aprilie 2019, la orele 23:10.
Potrivit unor surse avizate din cadrul poliției, șoferul nu deținea permis de conducere și era în stare avansată de ebrietate (0,63mg/l).
În automobil se afla și o tânără în vârsta de 17 ani, la fel din Bălți, care a suferit o traumă cranio-cerebrală. Serviciul de presă al Spitalului Clinic municipal din Bălți a menționat că minora este internată în Secția de Chirurghie, unde primește îngrijirile medicale de rigoare.
Toate circumstanțele accidentului urmează a fi stabilite de organele de poliție abilitate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata