Un tânăr de 19 ani din Bălți a încercat să jefuiască o femeie

O femeie în vârstă de 40 ani a fost atacată pe Bulevardul Eminescu din municipiul Bălți. Făptașul a încercat să-i sustragă bunurile, care se aflau asupra ei,  agresând-o fizic.

Solicitată telefonic, Eugenia Molceanov, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, a declarat pentru nordnews.md, că: „Incidentul s-a produs duminică seara, în jurul orei 21:20. Femeia se îndrepta spre casă, când, la un moment dat, o persoană necunoscută s-a apropiat de ea și a început s-o lovească cu pumnii, pentru a o deposeda de geantă. La scurt timp, văzând că nu-i reușește, a fugit într-o direcție necunoscută.”

În scurt timp, poliția a identificat făptașul. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 19 ani, care a fost reținut pentru 72 de ore.

La  moment, el este cercetat penal pentru tălhărie și dacă vinovăția lui va fi dovedită, atunci tânărul riscă de la 8 până la 10 ani de închisoare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata