Un tânăr în vârstă de 28 ani, originar din Edineț, a fost reținut la punctul de trecere Cahul, pentru deținerea asupra lui a unei carți de identitate românească false.
Pe sensul de ieșire din R. Moldova, de linia de control s-a apropiat un automobil de modelul Volkswagen Golf cu plăcuțele de înmatriculare moldovenești. În timpul identificării persoanelor, unul dintre pasageri era foarte agitat, fapt pentru care polițistul de frontieră a decis să efectueze un control suplimentar.
Astfel, un tânăr în vârstă de 28 ani a scos din portmoneu o carte de identitate care ar fi fost eliberată de autoritățile de drept din România. La o examinare atentă, au fost identificate semne vizibile de falsificare ale documentului. Audiat, moldoveanul originar din orașul Edineț a spus că și-a perfectat cartea de identitate recent contra sumei de 100 de euro, prin intermediul unei persoane necunoscute.
Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea cazului dat. Dacă se va dovedi vinovăția, tânărul riscă o amendă în mărime de pînă la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, conform art. 361 al. 1 Cod Penal al R. Moldova.
Un tânăr din Edineț riscă doi ani de închisoare pentru deținerea de acte de identitate românească false
Articolul precedent
VIDEO | Ploile cu grindină au afectat terenurile agricole din Pociumbeni, Rîșcani
Următorul articol