NordNews
Avem ce spune

Un tânăr din raionul Florești a fost strivit de tren, noaptea trecută

Un tânăr de 35 de ani a murit, după ce a fost lovit de un tren marfar, care circula pe ruta Șoldănești- Bălți. Accidentul s-a produs ieri seara, în satul Putinești, raionul Florești.

Tânărul strivit, s-a dovedit a fi locuitor al satului Gura Căinarului din raionul Florești.

Potrivit poliției, după ce au traversat calea ferată din satul Putinești, conducătorii locomotivei au observat la o distanță de aproximativ 100 de metri persoana respectivă. Aceștia au conectat semnalul sonor, la care tânărul nu a reacționat.

Tânărul se afla așezat chiar pe șina metalică. Mașiniștii au conectat frâna de avariere, blocând toate roțile garniturii. Din nefericire, aceasta nu a reușit să se oprească.

În urma traumelor primite, bărbatul a murit în drum spre spital.

Cauza exactă a decesului se v-a stabili în urma examinării medico-legale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata