
Un tânăr de 22 de ani, domiciliat în orașul Soroca, riscă până la 10 ani de închisoare, fiind suspectat de sustragerea pe ascuns a mijloacelor bănești ale altor persoane, prin efectuarea tranzacțiilor on-line de la card la card.
Acesta își desfășura activitatea infracțională în timp ce se afla în Moldova, Rusia și Spania. Astfel, sub supravegherea procurorilor PCCOCS, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au documentat activitatea persoanei în perioada 2019-2020. Datele dosarului penal relevă faptul că, la prima etapă, tânărul a identificat pe internet anunțurile a peste 60 de persoane din Moldova, care puneau în vânzare automobile, telefoane, vestimentație și alte bunuri. Ulterior, acesta le promitea cumpărarea bunurilor anunțate, prin transferul banilor pe cartela lor bancară. Însă, acesta pretindea că unica modalitate prin care ar putea face transferul era dacă persoanele îi comunicau datele cartelei bancare, precum și parolele de accesare a conturilor bancare pe internet sau prin aplicația descărcată pe telefon. Astfel, în perioada investigată, acesta a prejudiciat victimele cu peste 200.000 lei.
După depunerea plângerilor de către victime, oamenii legii din Moldova l-au anunțat în căutare internațională, autoritățile din Spania l-au localizat, iar autoritățile de la Chișinău l-au reținut și audiat. Ulterior, procurorii PCCOCS i-au prezentat învinuirea și au obținut în instanța de judecată plasarea acestuia în arest preventiv. După terminarea urmăririi penale, marți, 16 noiembrie curent, dosarul penal a fost trimis în judecată. Potrivit legii, astfel de infracțiuni se pedepsesc cu închisoarea pentru un termen de la 5 la 10 ani.