NordNews
Avem ce spune

Un tânăr este cercetat penal pentru pornografie infantilă. Riscă până la trei ani de închisoare pentru distribuirea a mii de înregistrări

Un tânăr de 20 de ani este cercetat penal pentru că ar fi distrubuit pe internet imagini și înregistrări video ce prezintă pornografie infantilă. În urma acțiunilor de investigare, polițiștii au descoperit la domiciului acestuia sisteme informatice, conectate la rețeaua de internet prin intermediul cărora ar fi realizat schimb de imagini și înregistrări video ce reprezintă copii  cu vârste cuprinse între șase luni și 17 ani, abuzați sexual de bărbați și copii. 

În urma perchezițiilor au fost depistate și ridicate: telefoane mobile,  laptopuri,  un  bloc de sistem și mai multe sticuri de stocare a informațiilor. Tot în cadrul perchezițiilor au fost descoperite mai multe conversații cu diferiți utilizatori referitor la vinderea fișierelor din categoria pornografiei infantile cu achitarea prin monedă electronică.

În acest context, polițiștii au reușit să stopeze distribuirea a peste 4.547 de fișiere foto și video pe care sunt reprezentați copii implicați în acțiuni sexuale reale, precum şi abuzatorii acestora.

Suspectul este cercetat penal în libertate pentru pornografie infantilă.

Conform legii, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare pe un termen de la 1 până la 3 ani.

În prezent, ofițerii de investigații continuă activitatea de documentare a altor persoane care ar produce și distribui pornografie infantilă, inclusiv în vederea identificării copiilor-victime ale acestora.

Poliţia atenţionează despre gradul înalt de pericol al acestor fapte imorale în care sunt implicaţi copiii şi îndeamnă părinţii să fie prudenţi.”

În acest context, ,,se recomandă să monitorizați activitatea copiilor pe calculator, să-i familiarizați cu tehnologia utilizată, să le explicați că utilizatorii din internet se pot prezenta sau afișa în profil cu date false, și nu în ultimul rând, interesați-vă despre prietenii virtuali ai acestora și explicați-le să nu comunice datele personale la străini”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"