Întrebat în repetate rânduri unde este Ștefan Gațcan, despre care deputații Pro Moldova afirmă că a plecat din țară, deputatul PSRM Vlad Batrîncea a evitat să răspundă. Potrivit lui, Gațcan acum este sub protecție de stat, iar la momentul oportun care va fi decis de el, echipă și organele de drept acesta va ieși cu o declarație, scrie tv8.md.
În interesul domnului Gațcan, noi am solicitat pentru el protecția de stat, deoarece există pericol pentru el. Am aflat de la domnul Gațcan care au fost instrumentele de impunere a dumnealui. Împreună cu dumnealui avem un plan, însă, în interesul domnului Gațcan și în interesul instituțiilor de drept, care astăzi își fac meseria, noi nu vom comunica nimic mai mult pentru domnul Candu, a declarat Batrîncea.
Potrivit lui, Gațcan și-a dorit paza. „Domnul Gațcan și-a dorit această pază, absolut civilizat, ceea ce am văzut două zile, răfuială fizică, chestii, este o aberație, este o prostie”, a mai adăugat Batrîncea.
El nu a spus dacă este în țară, afirmând că „Domnul Gațcan, la momentul oportun, așa cum va decide dumnealui, echipa și organele, va face mai multe declarații. Decizia îi aparține lui ”, a declarat Vlad Batrîncea.