NordNews
Avem ce spune

Unii consumatori riscă să fie deconectați de la rețea. Șeful Moldovagaz: Vă rog să plătiți în timp util chitanțele primite

De la 1 august, consumatorii casnici care vor avea datorii pentru consumul de gaze naturale vor putea fi debranșați de la rețea. Un anunț în acest sens a fost făcut de către Vadim Ceban, directorul SA „Moldovagaz”.

„Prin decizia nr. 26 a Comisiei Situații Excepționale din 24 iunie, de la 1 august 2022, interzicerea deconectării debitorilor, consumatorii interni de gaze naturale, va înceta să mai funcționeze. Reamintesc că datoria totală pentru aprovizionarea cu gaze a consumatorilor casnici, persoanelor juridice și organizațiilor bugetare către SA „Moldovagaz” pentru perioada 01.01.2022 – 23.06.2022 este de circa 123 milioane lei, dintre care peste 105 milioane de lei este datoria consumatorilor casnici. Vă rog să plătiți în timp util chitanțele primite”, a scris Vadim Ceban, șeful SA „Moldovagaz”.

Totodată, cea mai mare întreprindere din sectorul energetic al Republicii Moldova anunță că începe deconectarea de la rețeaua de distribuție a consumatorilor noncasnici (persoane juridice și organizații bugetare), care au acumulat datorii pentru gaze naturale și nu le-au achitat în termenii stabiliți.

„SA „Moldovagaz” îndeamnă debitorii să achite sumele indicate în facturi pe parcursul lunii iulie și să evite astfel deconectarea”, se arată într-un comunic emis de SA „Moldovagaz”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"