NordNews
Avem ce spune

Uniunea Europeană pregăteşte sancţionarea a 15-20 de membri ai regimului din Belarus

Uniunea Europeană pregăteşte sancţionarea a 15-20 de oficiali din cadrul Administraţiei Aleksandr Lukaşenko responsabili de fraude electorale şi de acţiuni de reprimare, afirmă un oficial european de rang înalt citat de cotidianul francez Le Figaro, scrie digi24.ro

După reuniunea miniştrilor de Externe din ţările UE desfăşurată pe 14 august, oficialii de la Bruxelles elaborează o listă cu numele oficialilor belaruşi care urmează să fie sancţionaţi.

Lista ar urma să includă 15-20 de nume, a declarat un oficial UE de rang înalt, sub protecţia anonimatului.

Miniştrii de Externe din ţările europene vor aproba lista în principiu joi sau vineri.

UE încearcă să îl convingă pe Putin să intervină pentru a-l impulsiona pe omologul său din Belarus să accepte soluţionarea crizei prin dialog

Uniunea Europeană încearcă să îl convingă pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, să intervină pentru a-l impulsiona pe omologul său din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, să accepte soluţionarea crizei prin dialog.

Svetlana Tihanovskaia, principalul adversar al lui Aleksandr Lukaşenko în scrutinul prezidenţial controversat desfăşurat recent în Belarus, a declarat marţi că în Belarus are loc o „revoluţie paşnică”.

Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul a fost fraudat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata