NordNews
Avem ce spune

„Urmează să avem o întâlnire cu președintele raionului Fălești.” PSRM condamnă șofatul în stare de ebrietate și acuză presa de filaj

Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au venit cu o reacție după ce ieri, 24 noiembrie, președintele raionului Fălești, Sergiu Fîntînă, a fost prins băut la volanul automobilului de serviciu de echipa de filmare NordNews.

 „PSRM cheamă toți cetățenii la responsabilitate, indiferent de culoarea politică ori funcția deținută. Conducerea mijlocului de transport, după consumarea băuturilor alcoolice, este nu doar interzisă, dar și condamnabilă. Urmează să avem o întâlnire cu președintele raionului Fălești, pentru a afla detaliile cazului dat și dacă într-adevăr era la volan sub influența alcoolului. În funcție de informațiile obținute vor urma acțiuni conforme statutului formațiunii noastre”

Totodată, conform comunicatului publicat pe site-ul oficial al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), reprezentanții formațiunii politice acuză presa de filaj.

„PSRM condamnă și acțiunile de filaj în stilul serviciilor secrete, în raport cu socialiștii. Din păcate, în ultimele luni vedem tot mai multe acțiuni ilegale de filaj, cu ulterioară implicare a unor media angajate politic. Facem apel la oponenții politici, dar și la cei care sunt implicați în aceste acțiuni abuzive, să renunțe la ele. În caz contrar, sunt pasibili de tragere la răspundere pentru acțiunile ilegale”

Amintim că ieri, 24 noiembrie, președintele socialist al raionului Fălești, Sergiu Fîntînă a fost suprins băut la volanul automobilului de serviciu cu numere guvernamentale – RM A 138, în apropierea satului Răuțel, vizavi de o stația PECO. Alesul raionului a negat cu vehemență că ar fi servit alcool înainte să se așeze la volanul mașinii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata