Venituri de peste 5,3 miliarde de lei incasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal, de la începutul anului

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Încasările Serviciului Vamal în primele 3 luni ale acestui an se ridică la peste 5,3 miliarde de lei, în creștere cu 776 milioane de lei (17%) față de încasările din aceeași perioadă a anului precedent.

În luna martie a anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 2 miliarde de lei, cu peste 196 milioane lei mai mult (cca 11%), comparativ cu intervalul similar al anului 2019.

Pe parcursul lunii trecute, au fost perfectate 47 394 de declarații vamale și constatate 285 de încălcări ale legislației vamale.

Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum. Tot în perioada vizată, au fost întocmite 201 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de 817 mii lei.

În perioada de referință, fluxul unităților de transport a constituit 203 910 de traversări.

leave a reply