Veteranii de război, care au participat la acțiunile de luptă din Afganistan, vor fi decorați cu Crucea comemorativă „Participant la acțiunile de luptă din Afganistan (1979-1989)”. Comisia securitate națională, apărare și ordine publică va propune plenului Parlamentului aprobarea proiectului de lege, transmite tv8.md.
Crucea va fi o distincţie de stat comemorativă şi va fi decernat cetăţenilor Republicii Moldova care au participat la acțiunile de luptă din Afganistan în perioada 24 decembrie 1979 – 15 februarie 1989 în cadrul contingentului limitat al trupelor militare sovietice în Afganistan.
Astfel, circa 8 500 de persoane vor primi distincțiile.
Pentru confecționarea acestora, în bugetul de stat pe anul viitor, au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de circa 2,5 mln de lei.
La 15 februarie 2019 vor fi marcați 30 de ani de la retragerea contingentului limitat al trupelor militare sovietice din Afganistan.