NordNews
Avem ce spune

VIDEO | 25 de familii din Glodeni s-au mutat în casă nouă. Oamenii au primit locuințe sociale de la stat

25 de familii și tineri din raionul Glodeni au primit astăzi cheile de la apartamentele lor sociale. Locuințele cu una, două și chiar trei odăi au fost dotate cu sistem de încălzire autonom, geamuri termopan și uși interioare.


De cinci ani, Vasile Buza este țintuit într-un scaun cu rotile. Noul apartament este o oportunitate pentru el de a fi independent de cei din jur și de a-și crea o familie.

Acolo unde am locuit cu mama, n-am avut acces la baie, la wc. E foarte greu pentru o persoană cu dizabilități. Am ajuns și la ziua în care mi-au fost înmânate cheile de la apartamentul social. E foarte accesibil aici, interierul e foarte frumos. Întradevăr, mă bucur că voi avea o astfel de locuință. Vreau pe viitor să-mi găsesc o persoană iubită care să-mi facă viața mai frumoasă pentru că e greu când locuiești singur.

Și această femeie, mamă a trei copii, se bucură acum de un apartament nou, după ce a locuit în chirie ani la rând.

Stau în chirie la o bătrânică (în sat – notă red,), și vin în toată ziua cu trei copii la rutieră. Îi lăs aici la grădiniță/școală, după care pe jos merg în capătul opus al orașului la locul de muncă, la spital. În sfârșit a venit și momentul mult așteptat.  Lacrimi de bucurie, pentru noi este un mare plus. Este o ocazie minutată.

Cele 25 de apartamente au revenit persoanelor cu nevoi speciale, familiilor cu cel puțin trei minori, familiilor monoparentale și angajaților din sistemul bugetar. Noii proprietari spun că locuințele primite sunt un motiv în plus de a rămâne în țară și de a-și făuri un viitor în orașul Glodeni.

Am locul meu de trai și deja nici nu mă gândesc să plec peste hotare. Am unde să mă întorc, la cuibușorul meu. Și pentru mine și pentru copii o să fie mai bine, voi sta mai mult cu copiii acasă.

Suntem foarte bucuroși că autoritățile au hotărât și depus efort să ne ajute pe noi. Copiii noștri se bucură și ei foarte tare. Le mulțumim din suflet. Sperăm să fie totul bine.

Le mulțumesc din suflet angajaților primăriei pentru acest frumos bloc locativ. Acesta mă va ajuta să rămân în Republica Moldova și să-mi găsesc de muncă. Îmi voi lega viitorul de acest oraș, nu voi pleca peste hotare.

Când i-am spus fiicei mai mari (10 ani) că vom avea un apartament unde ea va avea camera personală, nu-i venea a crede. Foarte bucuroasă pentru copii mei.

Apartamentele sociale au fost construite în cadrul Fazei II a proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile din Glodeni, susținut financiar de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Costul total al proiectului este de 21 milioane lei.

Condițiile regulamentului au fost foarte dure. Principalele criterii (de acordare – notă red.) au fost ca venitul benefeciarilor să nu depășească minimul pe economie. Al doilea criteriu a fost ca aceștia să nu dispună de proprietate. Din 30 de apartamente au fost distribuite 25. Cinci apartamente au rămăs nedistribuite deoarece din cei 43 de persoane care au depus dosarele, 19 noi n-au întrunit condițiile regulamentului, a declarat Ala Ojoga, specialist principal în problemele privatizării.

În ultimii șapte ani, proiectul locuințelor sociale a fost implementat în 12 raioane din Republica Moldova. Până în prezent au fost date în folosință 556 de apartamente.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata