VIDEO | A venit la Judecătoria Bălți cu poza fiului în mână: „Am venit să-i arăt pe cine a împușcat”

Cu poza fiului în mână și cu lacrimi în ochi. Așa s-a prezentat la Judecătoria Bălți, mama lui Simion Botnari, tânărul împușcat mortal de un carabiner în satul Elizaveta din municipiul Bălți.

Magistraţii Judecătoriei Bălți au decis azi să prelungească, mandatul de arestare preventivă cu încă 30 de zile, pe numele lui Vitalie Tătaru, carbinierul care l-ar fi împușcat mortal pe Simion Botnari.

Se prelungește față de bănuitul Tătar Vitalie Alexandru, măsura preventivă de arestare pe 30 de zile, cu calcularea termenului începând 12 februarie 2020, ora 23:50, până la 13 martie, ora 23:50.

Mama băiatului spune că vrea o justiție corectă. La o lună de la tragedie, cel care i-a luat viața fiului ei, pledează nevinovat.

Pe viață, copilul meu nu e, nici el să nu fie. Trebuia el să se împuște, dar nu pe copilul meu, a spus Galina Botnari, mama lui Simion.

Femeia a luat cu ea poza fiului pentru a o arăta făptașului. Acesta însă nu s-a prezentat la ședința de judecată.

Să-i arăt, să vadă pe cine a împușcat el, care căuta și pe cine a împușcat. Copilul meu nu e vinovat deloc, a adăugat femeia.

Amintim că, la data de 13 ianuarie, în ajun de Sfântul Vasile, un tânăr de 23 de ani, din satul Elizaveta, mun. Bălți, a fost împușcat mortal într-o încăierare de un ofițer din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri.

Cu patru zile mai târziu, Judecătoria Bălți cu sediul la Sângerei ia aplicat măsura de arest preventiv pe un termen de 30 de zile. După anunțarea măsurii preventive, bănuitul Vitalie Tătaru, a pledat nevinovat.