NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Acord de colaborare între două colegii de pe ambele maluri ale Prutului: „Să deschidă perspective noi de cooperare între Bălți-Iași, între România și R. Moldova”

De Ziua Națională a Culturii, două instituții de învățământ de pe ambele maluri ale Prutului au semnat un acord de colaborare. Este vorba despre Colegiul ,,Mihai Eminescu” din municipiul Iași și Colegiul Pedagogic ,,Ion Creangă” din cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Acordul va permite studenților să facă schimb de experiență și să beneficieze de condiții mai bune de studii.

,,Ne bucurăm foarte mult că această familie academică bălțeană a reușit să dezvolte în scurt timp încă o instituție pentru cei care au absolvit gimnaziul, în mod special pentru copiii absolvenți ai gimnaziilor”, a spus Natalia Gașițoi, rector USARB.

,,Acest parteneriat sperăm să fie unul de mare valoare, de continuitate. Un schimb, sperăm noi, cât mai fructuos de experiență între cele două școli”, a menționat Gabriela Sandulescu, Directorul Colegiului ,,Mihai Eminescu” din Iași.

Directorul Colegiului Pedagogic ,,Ion Creangă” a declarat că cei aproape 500 de studenți care frecventează instituția vor fi încurajați să se implice în activitățile comune pentru a obține cele mai bune competențe în domeniul ales.

,,Intelectualii din Basarabia au știut să caute cărțile românești la Odesa, Kiev, Cernăuți, Moscova, în altă parte. S-a schimbat mult și în Bălți. Româna se vorbește și în supermarketuri, și în biserică și în grădinițe, și în gimnazii. Să fie de bun augur, să deschidă perspective noi de cooperare între Bălți-Iași, între România și R. Moldova”, a spus Anatol Moraru, Director Colegiul Pedagogic ,,Ion Creangă” din Bălți.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa primarului Chirica, cu susținerea Consulului General al României la Bălți.

,,Aveți pe pereții acestei săli imagini cu cei care au fost pentru dumneavoastră, dar și pentru noi, atât din punct de vedere cultural, dar și moral, oameni care s-au jertfit și care au slujit intereselor unor națiuni. Ei sunt pentru noi motoarele care ne cheamă de fiecare dată să întindem mâna peste Prut și să facem tot ceea ce ne este cu putință ca viața voastră să fie din ce în ce mai bună”, a declarat Mihai Chirica, primarul mun. Iași.

,,Vreau să mulțumesc primarului Mihai Chirica și primarului Nicolai Grigorișin pentru că au dat curs invitației noastre cu un singur scop, de a vedea minunăția și inteligența dumneavoastră, a tinerilor care studiază la Colegiul Pedagogic ,,Ion Creangă” și la USARB”, a menționat Petrișor Dumitrescu, Consulul General al României la Bălți.

În cadrul aceluiași eveniment a fost comemorat Mihai Eminescu. De la nașterea sa au trecut 173 de ani. Elevii și studenții au recitat poezii eminesciene și au cântat pe versurile marelui poet.

,,Este enorm de importantă pentru noi și pentru toată suflarea românească și pentru toți cei care simt, gândesc românește.

,,Este o ocazie să ne amintim și să reflectăm asupra rolului limbii române și a tezaurului eminescian în constituirea culturii naționale și conturarea identității neamului românesc”, a spus Lilia Trinca, decan al facultății de litere USARB.

,,Ne aducem aminte des de el și suntem foarte bucuroși. Chiar dacă el nu este în viață, el este alături de noi. –Care este poezia preferată din operele lui Eminescu? –Luceafărul.

,,Ne prețuim averea ce ține de cultură, prețuim acest lucru, poezia lui. A reușit să transmită importanța limbii, importanța patriei și a iubirii față de popor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"