NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Activitate de comemorare a poetului Gr. Vieru la Bălți

Astăzi, s-au împlinit zece ani de când a urcat în grădinile Domnului marele nostru poet Grigore Vieru. Cu această ocazie, pe Aleea Clasicilor din Bălți, a avut loc o activitate de comemorare a voievodului liricii românești din Basarabia.
În debutul evenimentului, prezentatorii au rostit litere de prețuire a inconfundabilei  opere vierene, dând ton și culoare festivității.
„ Acest sentiment nobil, a fost și rămâne cântul artistic al poetului, jurnalistului, publicistului, academicianului, compozitorului plecat în eternitate – Grigore Vieru.”
La comemorarea lui Gr. Vieru de pe Aleea Clasicilor din Bălți au participat  politicieni, reprezentanți ai instituțiilor din oraș, intelectuali, oameni simpli. Ei au depus flori la bustul poetului, după care, consilierul municipal Boris Marcoci, viceprimarul Lilia Sava,  conducătorul artistic al Căminului de Cultură al Veteranilor Constantin Gogu au vorbit despre frumusețea și importanța creației lui Gr. Vieru.
„ Într-adevăr, poetul Grigore Vieru a fost un om de cultură națională și europeană. Dacă e să vorbim despre creația lirică a lui Grigore Vieru, apoi, el a scris cele mai frumoase poezii de la noi. „
 
„ Grigore Vieru – poet al copilăriei, poet al mamei, iubitor de țară, iubitor de limbă. Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, el a fost sufletul Moldovei, el a fost inima literaturii moldovenești.”
„ Ce înseamnă pentru noi Grigore Vieru? Ca să vorbim profund despre Grigore Vieru, ne-ar trebui ani în șir, căci ne-a lăsat o comoară deosebită. Zestrea neamului nostru s-a îmbogățit valoros, dar, spre marele nostru regret, el a decedat. Și aici îmi dau bine seama de lucrarea care a scris-o dumnealui „ Nu am moarte cu tine nimic” și să vă spun sincer, mă trec fiorii, când citesc așa ceva.”
„ A fost un om care a dezghiocat porumbul, grăunte cu grăunte, și o ajuns la sufletul și la inima noastră. Iată care este acel farmec al poeziei lui Grigore Vieru.”
Amintim că marele poet roman din Basarabia, Grigore Vieru, s-a stins din viață în urma unui tragic accident, ce s-a  produs în noaptea de 16 ianuarie 2009.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"