NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Afacerea de succes a apicultorului din Chișcăreni, Sîngerei care tratează, nu doar îndulcește

După 20 de ani de practicare a apiculturii, Iurie Turtureanu și-a transformat pasiunea într-o afacere de familie, nu numai dulce, dar și sănătoasă. Iurie Turtureanu din satul Chișcăreni, raionul Sîngerei și-a construit în pădure, chiar lângă propria locuință, pentru familia sa o căsuță terapeutică, medicii și asistentele medicale fiind chiar cele peste un milion de albine care prestează astfel apiterapia. Acum aproximativ un an, apicultorul a mai construit o căsuță asemănătoare, care este deja inclusă într-un traseu turistic. În această căsuța din lemn, două persoane se vor simți relaxate și pline de energie, numai după 20-30 de minute de odihnă pe paturile de scândură de pe stupi.

 

,,Astfel de căsuțe pentru apiterapie se pot face pentru o persoană sau mai multe, important este ca pe fiecare pat să stea o singură persoană. Faptul că sunt mai multe paturi nu schimbă nimic, pentru că albinele emană câmp magnetic până la jumătate de metru.”

,,Această apiterapie constă în ridicarea imunității organizmului omului și-l încarcă cu forță, îi dă energie, forță de lucru.”

Persoana care intră în căsuță trebuie să facă neapărat un duș cu săpun fără miros, odată intrată acolo albinele trec la treabă, iar omul inhalează mirosul din stupi, simțindu-se de parcă s-ar afla la propriu printre albine. Este important ca în casuță oameni să nu aibă cu ei bijuterii și telefonele mobile și să fie îmbrăcați în haine subțiri și naturale.

,,Este de dorit ca să se culce pe spate, piciorele să fie îndoiate și cu palmele în jos. Pentru că în palme, în tălpi și în coloana vertebrală sunt foarte multe puncte care răspund de organismul uman.”

Apicultorul a îmulțit peste 300 de familii de albine, iar de curând a câștigat și un proiect în cadrul USAID. Astfel, ca și alți 50 de apicultori din republică va beneficiat de 80 de stupi verticali, care în anul viitor îi va putea majora cu 25 la sută producția de miere.

,,După aproape 30 de ani de practicare și având 200-300 de familii de albini este ca un business. Ca să poți să trăiești din apicultură, îți trebuie minim 100-150 de familii de albine.”

În 2018, Iurie Turtureanu a produs 11 tone de miere de albini. Mierea produsă de apicultorul din Chișcăreni ajunge pe rafturile magazinelor din Spania, Italia, Germania, Franța și România. Prin activitatea de apicultor, el   asigură cu materie primă și pasiuniea fiicei mai mari Tatiana, care confecționează lucrări din ceară.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"