NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Agricultorii din nordul R. Moldova au ieșit cu tractoarele la protest: Suntem la un pas de prăpastie

Agricultorii din nordul țării au ieșit astăzi la protest. Zeci de tractoare au staționat pe marginea drumului Râșcani-Chișinău. Fermierii se plâng că în cel mai secetos an, lovit și de pandemia de COVID-19, autoritățile nu le oferă niciun sprijin.  Mai mult, oamenii sunt indignați de propunerea Guvernului de a majora cota TVA pentru producția agricolă primară de la 8% la 12 %.


 „Suntem la un pas de prăpastie. Subvențiile care ne-au fost promise așa și nu le-am primit, motorina care a fost promisă nu a ajuns la noi, nici un litru de motorină n-am văzut din tonele promise. Suntem nemulțumiți pentru că nimeni nu vine în teritoriu să vadă problemele reale din câmp, ferme sau brigăzi.”

„Noi suntem astăzi aici pentru ca (Guvernul – notă red.) să dea TVA în jos și să ne ajute pe noi, agricultorii, mai ales pe acei de la sudul Moldovei. Își bat joc de oameni. Ei ridică TVA-ul, ei chiar nu văd ce secetă a fost? Ei habar de grijă nu au(lor nu le pasă – notă red.), de parcă sunt în zilele cele bune. Guvernul trebuie dat jos, dar el nu o să se ducă pentru că Dodon îl susține.”

„Să ne audă guvernanții, să nu ridice impozitele, să nu ne scoată scutirile pentru membrii familiilor. Soțiile nu lucrează, avem de crescut copii. Totul este contra agricultorilor. Să ne îngroape pe noi țărănii și să trăiască numai ei singuri. Nu destul că ne bate Dumnezeu care nu ne dă ploaie, iar clima s-a schimbat complet, ei mai doresc să ne mărească și asta (cota TVA pentru producția agricolă – notă red.) ca să ne îngroape cu totul.”

„An neroditor  – dar ei au majorat taxele. Oamenii sunt acum în sărăcie.”

„Mecanismul de susținere este total greșit. Pentru anul curent să se găsească resurse, cel puțin pentru R. Moldova – un miliard de lei, iar subvențiile pe viitor, pentru sectorul agrar să constituie cel puțin un miliard jumătate”, au spus fermierii.

Mihail Tașca din orașul Râșcani deține 48 de ha de pământ agricol. Pentru a-și prelucra terenurile bărbatul a fost nevoit să acceseze un credit bancar în valoare de peste jumătate de milioan de lei pe care acum nu îl poate achita.

„Luna decebrie nu am cu ce achita. Sunt probleme foarte mari. Conducerea statului s-a întors la noi cu fundul, nu cu fața și am rămas în stradă toți. Ne-au promis că pentru plantele din grupa a II-a vom beneficia de compensații, dar nu le-am mai văzut și nici nu cred că le vom vedea”, a conchis agricultorul.

Și la Chișinău fermierii au ieșit în stradă pentru a-și face dreptate. În centrul capitalei au staționat aproape 150 de utilajele agricole. Acțiuni similare au avut loc și la data de 2 decembrie curent.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata