NordNews
Avem ce spune

VIDEO | „AI, AI, AI!” Igor Dodon face din deget deputatului PSRM, Oleg Savva

Președintele Igor Dodon face din deget deputatului socialist Oleg Savva, după ce parlamentarul a înjurat reporterii portalului de știri Nordnews din Bălți. Aflat într-o vizită de lucru în raionul Fălești, șeful statului a fost întrebat de jurnaliștii noștri cum califică acțiunile lui Oleg Sava. Președintele a declarat că atitudinea parlamentarului nu-l uimește deloc. 


Igor Dodon: Urât, nu se poate.

Reporter: Îi veți spune să fie mai respectuos cu presa?

Igor Dodon: O să-i fac așa (din degetul arătător). Deputații sunt aleșii poporului, sunt de tot felul. Cei din opoziție îi critică pe ai noștri, ai noștrii îi critică pe ai voștri. Îi voi face din deget și îi voi spune AI, AI, AI! Mai mult nu-i pot face nimic. Imunitatea nu pot să i-o iau. 

În apărarea lui Olega Sava a venit președintele raionului Fălești, Sergiu Fîntînă. Acesta a dat vina pe timbrul înalt al vocii deputatului.

Sergiu Fîntînă: El vorbește cu voce tare.

Igor Dodon: Lăsați-l, așa este el.

Reporter: Noi știm să deosebim înjurătura de voce tare.

Igor Dodon: Nu este corect, noi ne facem lucrul nostru, voi vă faceți lucrul vostru.

Amintim că, săptămâna trecută, Oleg Savva a venit cu acuzații și intimidări în adresa jurnaliștilor Nordnews, în special directorului executiv al portalului, Dumitru Pelin.

Deputatl a fost deranjat de o știre în care locuitorii din Albineț, Fălești se plâng că primarul, membră a Partidului Socialiștilor din RM, a reparat de mântuială un drum din sat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata