NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Angajații nodului feroviar din Ocnița vor să vândă șinele la fier uzat pentru a-și ridica salariile

Angajații nodului feroviar din Ocnița au ieșit la protest. Oamenii cer ca administrația întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” să le achite salariile restante pentru ultimele patru luni. Muncitorii au blocat liniile de cale ferată și spun că sunt gata să vândă șinele la fier vechi pentru a-și ridica salariile, se arată într-un live BTV.

Oamenii spun că nu au bani pentru a-și cumpăra o bucată de pâine, au acumulat penalități la credite, iar unii au rămas fără curent electric din cauza neachitării facturilor.

La telefon, administrația întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova”, a declarat că nu are timp pentru a se întâlni cu oamenii. Adrian Onceanu susține că lucrează asupra problemei, însă, bani pentru achitarea salariilor nu există.

La îndemnul oamenilor legii, angajații au permis trenurilor să circule.

Muncitorii au declarat că, în următoarele zile vor merge în Parlament pentru că au ajuns la limita sărăciei.

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata