NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Bălțenii nu renunță la compensații. „Dacă statul dă, de ce eu trebuie să refuz?”

Bălțenilor nu le-a venit pe plac inițiativele companiei „Moldovagaz” și a SA „CET-Nord”, potrivit cărora, cei care au posibilitatea, pot renunța la compensațiile acordate de Guvern. Oamenii spun că nu au de gând să renunțe nici la un bănuț, dând vina pe salarii și pensii mici.


„Cred că fiecare din noi are dreptul la compensarea asta și cred că, dacă sunt persoane mai vulnerabile, trebuie să le mai dea ceva ajutor în plus.”

„Dacă statul dă, de ce eu trebuie să refuz? Și noi plătim pentru gaz în locul mamelor noastre, bunicilor.”

„Eu am pensia de două mii. Eu pot să plătesc? Și iată, luna asta a venit 1.170. 2.000 pensia. Cu asta e spus tot. Așa că nu trebuie să refuzăm. Să dea și mai mult!”

„De compensații e nevoie, pentru că e și bunăstarea cetățenilor. Gazul se scumpește, lumina se scumpește. Trebuie îmbunătățite lucrurile, în mod sigur.”

„Toți avem nevoie de bani, tot e scump. Lumina, apa. Toți vrem compensații să fie.”

„Compensație nu îmi oferă. Dar dacă mi-ar acorda-o, nu aș refuza, desigur. Cum să refuzi ajutorul? Când acum sunt așa prețuri, că vai de mama lor.”

„Eu consider că este prostesc. Pentru că nivelul nostru de trai este foarte jos. Cum poți să refuzi compensație la gaz? Guvernul de aia e Guvern, că trebuie să ajute”, spun oamenii.

Potrivit „Moldovagaz”, consumatorii casnici de gaze naturale pot renunța la compensațiile acordate de Guvern. Și SA „CET-Nord” a venit cu un anunț similar pentru cei care doresc să contribuie la susținerea păturilor social vulnerabile în această perioadă. Consumatorii pot refuza la dreptul de compensare a diferenței de preț pentru consumul energiei termice.

„Venim cu o propunere de participare, de consolidare a cetățenilor care pot să ajute păturile social vulnerabile. Astfel, depunând o cerere pe pagina oficială a CET NORD sau fizic la CET NORD, oamenii pot oferi compensația sa păturilor social vulnerabile. Este o încercare, provocare pentru toți, și în acest context vom vedea consolidarea cetățenilor față cei slabi financiar. Pentru a mobiliza societatea, în cadrul întreprinderii deja se discută subiectul dat, iar în următoarele perioade vom veni cu un suport”, susține Daniela Ioxa, șefa Departamentului Comercial SA „CET-Nord”.

Menționăm că, peste 192 de mii de familii vor beneficia de compensații majorate la facturile pentru energia termică. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de Parlament. Astfel, compensațiile oferite cetățenilor la factura pentru agentul termic, vor crește de la 67 la 80 la sută, începând cu luna ianuarie. În așa mod, valoarea compensațiilor va crește de la 450 lei la maxim 815 lei lunar. De asemenea, va fi majorat volumul de energie termică pentru care se efectuează compensarea diferenței de tarif – de la 1 gigacalorie la 1,5 gigacalorii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"