NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Bălțenii și refugiații ucraineni vor putea învăța gratuit limba română. Cursurile vor fi organizate de trei ori pe săptămână

Refugiații din Ucraina, dar și locuitorii din Bălți vor putea învăța gratuit limba română. Orele vor fi organizate în incinta Universității de Stat „Alecu Russo”. Sunt deja sute de doritori care s-au înscris la cursuri. Unii din respect față de R. Moldova, alții pentru a-și găsi un loc de muncă.

„Cursurile vor fi organizate de trei ori pe săptămână, timp de două luni de zile. Noi le vom crea toate condițiile, în primul rând să se simtă bine psihologic, să se adapteze ușor pentru că acesta e și scopul proiectului, să contribuie la coeziunea socială a lor”, a declarat Elena Lăcusta, şefa Catedrei de limbă română și filologie romanică, USARB.

Lidia Proscura are 75 de ani și este refugiată din Ucraina. Femeia spune că pentru ea, vârsta nu este un impediment de a învăța limba țării care a găzduit-o.

„Odată ce suntem aici trebuie să cunoaștem câtuși de puțin limba română. Suntem obligați să o cunoaștem. Cunosc doar cuvintele „piața, bună dimineața, cifrele „unu, doi”, cam atât. Bineînțeles, suntem datori să cunoaștem, măcar frazele elementare pentru comunicare”, a spus Lidia Proscura, refugiată din Nikolaev, Ucraina.

Numărul persoanelor care vor beneficia de ore gratuite de limba română este limitat. Prioritate vor avea cei care nu au alte posibilități pentru a învăța limba de stat și vor să se angajeze în câmpul muncii.

„Scopul concret al acestui curs este de a le oferi refugiaților din Ucraina și cetățenilor R. Moldova posibilitatea de a obține o mai mare coeziune socială și integrare, precum și pentru a îmbunătăți profilul lor de angajare prin cunoașterea nemijlocită a limbii române”,a precizat Violina Dănilă, asistent universitar, USARB.

„Este o soluție inovatoare deoarece Uniunea Europeană acordă atenție problemelor cu care se confruntă țările din Parteneriatul Estic și anume pentru a asigura sustenabilitatea, or a cunoaște limba de stat a unei țări, în cazul dat limba română pentru R. Moldova. Este o un lucru care îți permite să te adaptezi ușor, integrezi și să faci față acelor provocări cu care te confrunți în țara în care te regăsești”, a adăugat Valentina Prițcan, vice-rector pentru activitate științifică și Relații Internaționale USARB.

Orele gratuite vor fi organizate grație proiectului „Primarii pentru Creștere Economică”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (PNUM)), finanțat de Uniunea Europeană.

„Atunci când te afli într-un oraș trebuie să cunoști cel puțin lucrurile de bază. Este vorba în primul rând de respect față de oamenii care trăiesc aici. Din acest motiv e o inițiativă corectă”, a spus Oxana Jîrnosecova, refugiată din Harkov, Ucraina.

„Este minunat și oportun. Este un avantaj când omul cunoaște mai multe limbi, mai ales cele europene, dar și în general, orice limbă, pentru că ele toate sunt fantastice și frumoase, mai ales pe cea a țării în care trăiești”, a menționat Vasile Moscaliuc, refugiat din Novomoskovsk, Ucraina.

„Va fi un avantaj enorm pentru toți cei care vor decide să învețe limba română, este evident. Este o șansă de a pleca în România sau de a rămâne aici”,  a declarat Serghei Podubschii, refugiat din Odesa, Ucraina.

Orele vor fi utile nu doar pentru refugiați, dar și pentru bălțenii care încă nu au reușit să învețe limba română și vor să se încadreze mai ușor în societate.

„Este o inițiativă minunată, în special pentru tineri, pentru dezvoltare. Este vorba de o limbă vorbită în două țări, iar cunoașterea acesteia va fi utilă atât în Moldova, cât și România”

Orele gratuite de limba română ar urma să înceapă în luna martie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"