NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Bălți: Cutremur devastator, accidente rutiere și scurgere de substanțe toxice. Salvatorii au simulat un amplu exercițiu de intervenție

Cinci ambulanțe au intervenit pentru a salva victimele unui grav accident rutier produs în apropiere de Bălți. Un microbuz de rută cu 18 pasageri s-a lovit puternic cu un automobil în care se aflau încă trei persoane. Din fericire este doar scenariul salvatorilor, care au organizat astăzi o simulare pentru a-și testa forțele de intervenție.

Potrivit scenariului, în nordul țării a avut loc un cutremur devastator, în urma căruia au avut loc mai multe accidente de circulație.

Salvatorii au trebuit să scoată victimele din automobilul avariat, dar și să verifice starea tuturor pasagerilor din microbuz.

Deși au fost pregătiți pentru simulare, cei care au îndeplinit rolul de victime spun că, totuși, le-a fost frică și au trecut prin momente de suspans.

„Cred că este destul de important să intervină pentru că în astfel de situații trebuie să știi să acorzi primul ajutor. Asta trebuie să cunoască fiecare persoană.”

 

„De asta depinde viața omului. În fiecare secundă se poate întâmpla orice. Cu cât intervin mai repede, cu atât mai bine. Și oamenii din preajmă trebuie să știe cum să acorde primul ajutor medical.”

Medicii de la urgență spun că în asemenea cazuri trebuie să acționeze rapid și corect pentru a nu face rău pacientului.

„Trebuie să acționăm foarte rapid și să gândim operativ, să vedem cu pacientul, mai ales când avem multe victime. Depunem efort pentru a ne face munca cât mai operativ.”

În urma cutremurului ar fi fost avariate și mai multe blocurile locative, dar și instituții de învățământ.

„Au fost efectuate lucrări de salvare la LT „Alexandr Pușkin”. Următorul obiect va fi la Basarabia Nord, unde este un obiect industrial periculos, adică o avarie la acest obiect”, a declarat Ghenadie Guțu, secretar interimar, Comisia Situații Excepționale.

Tot astăzi, salvatorii din Bălți au simulat un accident feroviar cu scurgerea substanțelor toxice.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"