NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Balul Bobocilor, organizat altfel la Bălți. Zeci de studenți de la USARB vor merge în România

Cei mai activi și creativi studenți din Bălți, care în acest an au pășit pentru prima dată pragul universității, au sărbătorit Balul Bobocilor. De această dată, concursul a fost organizat într-un format nou. Zeci de tineri talentați de la cele patru facultăți ale Universității de Stat „Alecu Russo” și-au unit forțele și au făcut show pe scena Palatului Municipal de Cultură.

Studenții au concurat în trei runde: prezentare, tema pentru acasă și dansul.

„Acest concurs este chintesența creativității, a susținerii reciproce, a emoțiilor unice”, a declarat Alexandr Mușinschi, student la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale.

„A fost o echipă, am muncit împreună. Pe alocuri au fost neînțelegeri, dar le-am depășit. Foarte bine. Pentru noi a fost o primă experiență. Ne-am descoperit talentele pe care le avem și le-am adunat”, a spus Constantin Priseajnîi, student la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale.

„Am avut grijă ca nimeni să nu fie neglijat, să-i implicăm pe toți. Fiecare se pricepe în lucruri diferite. De exemplu, cei care nu sunt foarte buni în actorie, au fost implicați în alte activități, pentru a se descoperi pe sine”, a adăugat Maria Răcila, studentă la Facultatea de Litere.

Evenimentul a adunat o sală arhiplină.

„După o pauză de doi ani, acest eveniment a fost organizat într-un format nou, mai fastuos, mai interesant. Nu mai avem perechi de studenți, ci echipe mari de studenți de la fiecare facultate”, a precizat Victor Grigor, șeful secției pentru educație, cultură și viața studențească, USARB.

Evenimentul a fost susținut de „Moldindconbank”, „DRÄXLMAIER” și Primăria Bălți. Grație sponsorilor, studenții care au participat la concurs vor merge merge într-o excursie la Târgul de Crăciun din Iași, România.

„Dorim dezvoltarea spiritului de inițiativă a tinerilor noștri, să fie mai deschiși și creativi”, a declarat Iurie Beșliu, director Moldindconbank, sucursala din Bălți.

„Am venit aici pentru a-mi susține colegii și să urmăresc o activitate foarte productivă non formală, lansată de tinerii noștri, dar și pentru a petrece timpul frumos alături de cei dragi.”

De această dată, toți au devenit învingători. Cei mai carismatici au fost studenții de la Facultatea de Litere, cei mai ingenioși – tinerii de la Facultatea de Științe Reale, Economice şi ale Mediului, cei de la Facultatea de Ştiințe ale Educației, Psihologie şi Arte au fost artistici, iar magnifică – echipa Facultății de Drept şi Ştiinţe Sociale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"