NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Carul s-a mișcat din loc. Pe străzile din Bălți vor circula zece troleibuze fără fir

Autoritățile din Bălți au anunțat că producerea a zece troleibuze fără fir va începe în curând. Unităţile de transport vor fi construite în Ucraina, după ce uzina «Южмаш» a câștigat licitația în cadrul proiectului “Dezvoltarea parcului de troleibuze a mun. Bălți”.

Viceprimarul de Bălți, Nicolai Grigorișin, vrea ca unitățile de transport să fie vopsite în culorile drapelului municipiului, adică alb și albastru. Coincidență sau nu, dar aceleași culori sunt reprezentative și pentru formațiunea politică Partidul Nostru.

Vă rog să faceți imediat legătura cu ei. Gama de culori a troleibuzelor  trebuie să fie următoarea: fundal alb, partea inferioară a mașinii dar și banda superioară să fie de culoarea orașului (albastru). Este foarte important ca troleibuzele să fie vopsite în aceste două culori, a menționat Grigorișin.

Costul troleibuzelor va fi acoperit din creditul accesat de la Banca Economică pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pentru modernizarea întreprinderii municipale „Direcția Troleibuze Bălți.”
Troleibuzele fără fir vor circula pe străzile Nicolae Iorga, Bulgară, Lesecico și Ivan Conev din Bălți.
 
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"