NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Casa memorială „Adrian Păunescu” din satul Copăceni, inaugurată în absența ministrului Culturii

După aproape doi ani de așteptări și construcții, complexul Casa memorială „Adrian Păunescu” din satul Copăceni raionul Sîngerei a fost inaugurat. Locul unde prolificul poet român și-a petrecut primii ani de viață, până la plecarea familiei în România, în 1944 din cauza revenirii Armatei Roșii. La evenimentul de deschidere a complexului au venit mai multe nume notorii din domeniile culturii, științei și politicului.

În jurul gardului din fața curții casei părinteștii, reconstruită cu aproape 70 de mii de euro s-a adunat și  un grup de sătenii curioși. Deși îl cunosc pe Adrian Păunescu grației operei sale, puțin dintre băștinași au reușit să-și amintească vreun vers scris de poet.

 

Locuitoare a satului Copăceni

Am venit să privim cum se deschide casa lui Adrian Păunescu.  Cu părere de rău, puține cunosc. Dar am reuși să  vizitez casa și biblioteca.

 

 

 

Localnic din satul Copaceni
Locuitor din satul Copăceni

Tătăl meu l-a cunosct pe Adrian Păunescu, pentru că tatăl lui a avut dugheană la noi în sat, iar tatăl meu a lucrat la el și l-a purtat în brațe și pe Păunescu. De Păunescu ca poet am auzit pentru prima la radio, de la cenaclul „Flacăra”. Mi-a plăcut și-l ascultam. 

 

 

Localnică care a venit cu nepoții la deschiderea casei memoriale

 

Îmi place cântecul „Galbenă gutuie” pe care îl cânt și acasă. Galbenă gutuie,/Dulce, amăruie,/Lampă la fereastră/ Toată iarna noastră!

 

 

 

 

 

 

Casa regretatului poet român Adrian Păunescu a fost renovată cu suportul asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru care a cumpărat locuința. Casa are două odăi despărțite de un coridor. În ele se află o expoziției întreagă cu volumele de poezie ale poetului, fotografii cu Adrian Păunescu în diferite perioade ale activității sale literare, covoare moldovenești, peretare, dar și câteva elemente de mobilier de la mijlocul secolului XX.

La festivitatea de deschidere a casei memoriale „Adrian Păunescu” au venit, scriitorii, Nicolae Dabija, Valeriu Matei  și actorul Nicolae Jelescu, care au mărturisit cum l-au cunoscut pe fondatorul cenaclurilor „Flacăra” și „Totuși, Iubirea”.

 

Nicolae Daija, poet

Noi îi suntem datori lui Adrian Păunesc. Cu cântecele lui, a cenaclului „Flacăra”,  noi ne-am obținut porția noastră de libertate, a declarat poetul Nicolae Dabija

 

 

 

Valeriu Matei, Directorul Institutului Cultural Român la Chișinău

Fiind invitat în 1988 de Uniunea Scriitorilor din România, eu cu Ioan Alexandru, într-o seară am stat la o discuție o noapte întreagă de poezie și de dialog. Îl știam și urmăream cenaclul „Flacăra” atunci, povestește directorul Institutului Cultural Român de la Chișinău, Valeriu Matei

 

 

Actorul Nicolae Jelescu

Eu cred că sunt multe. În primul rând: Intr-o lume relativă,/
Ce-a facut și-a desfăcut,/Eminescu-i remușcarea/
Dorului de absolut. Este un poem despre poetul națiunii noastre. Sunt foarte multe versuri în care a evocat dragostea față de părinți, spune actorul Nicolae Jelescu

 

 

Paradoxal, dar niciun reprezentat al ministerului Educației Culturii și Cercetării nu a venit la evenimet.

 

 -De ce nu a venit ministru Culturii?

-Nu a venit pentru că trebuia să asculte briefingul lui Dodon și gogoașele pe care le turna el.

 

 Nu știu, dar noi avem un ministru al Culturii. Nu cunosc. Probabil, nu cunoaște despre acest eveniment. Dacă nu cunoaște, atunci sunt durerile lui de cap. Să ignori un asemenea eveniment cred că nu e un păcat, dar e o greșeală mare, spune cu regret actorul Nicolae Jelescu

Ctitorii casei memorial, mai exact reprezentanții Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, au declarat pentru jurnaliștii nordnews, că nu au reușit să-i invite pe responsabilii de la ministerul Culturii pentru că aveau foarte puțin timp la activ.

 

Vicepreședinta Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfârloagă

De duminică încoace am trimis invitații. Invitații au fost făcute pe plan local. Iar în momentul  în care am fost convinși că venim a făcut invitații, care s-au văzut astăzi aici. Nu am invitat pe nimeni din partea Ministerului Educației și Ministerului Culturii. În schimb, am invitat-o pe doamna Monica Babuc. Nu a venit din cauza unor probleme la Chișinău, afirmă vicepreședinta Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfârloagă

 

 

Inițiatorul renovării casei părinteși a lui Adrian Păunescu, este fostul președinte a consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma.

 

Mircea Cosma, fostul președinte a Consiliului Județean Prahova

Veți găsi aici toate eforturile și toate zbaterile și nesimțirea lui Cioloș, care a anulat Hotărârea de Guvern dată de Ponta pentru cumpărarea acestei case.

Deși avem conducători nevolnici în Basarabia și în România sub vremuri. Sunt oameni slabi fără curaj. Noi am reușit acel efort de a aduce România și aici. Eu am făcute personal 32 de busturi și statui aici. Începând cu Matei Basarab și sfârsind cu Nicolae Iorga.

 

În cei 67 de ani de viață, Adrian Păunescu a publicat peste 50 de cărți, în majoritate volume de versuri, care au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare.

Adrian Păunescu a fost un poet, critic literar, eseist, director de reviste, autor publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român. S-a născut la  20 iulie 1943, Copăceni. Inima poetului a încetat să mai bată la 5 noiembrie 2010, la Spitalul Floreasca din București.
Deși s-a născut la Copăceni, Adrian Păunescu și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în localitatea Bârca din județul Dolj, România, acolo unde a plecat împreună cu familia.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"