NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Case bătrânești, transformate în pensiuni de poveste la Chișcăreni, Sîngerei

Și-au transformat casele bătrânești în pensiuni de poveste. Patru locuințe din satul Chișcăreni, raionul Sîngerei, care urmau să fie demolate, au ajuns să fie principala atracție turistică în localitate. Cuptoarele din lut, mobilierul vechi, covoarele moldovenești, dar și bucatele tradiționale s-au dovedit a fi pe placul turiștilor din țară, dar și de peste hotare.


Raisa Pupăză a moștenit această casă de la părinții ei. Ani la rând, locuința a servit drept depozit. Grație asociației locale „Baștina” și a unui proiect susținut de Guvernul Elveției, gospodăria a fost reamenajată în stilul secolului XX.

Nu mi-a venit mie ideea dată, pur și simplu a fost pusă ideea dezvoltării turismului rural și asociația „Baștina” care a selectat mai multe case, pentru a dezvolta turismul la sat, spune  RAISA PUPĂZĂ, proprietara pensiunii „Casa Rustică”

Gazdele spun că pensiunea „Casa Rustică” este locul perfect pentru odihnă. Până acum le-au trecut pragul turiști din mai toate colțurile lumii.

Am avut mulți turiști, știți partea pozitivă este că am cunoscut multă lume nouă, inteligentă, cultă, oameni buni care au venit de peste hotare. Am avut turiști din multe colțuri ale lumii, din Thailanda, Noua Zeelanda, Italia, Spania, Portugalia, Franța, țările europene, a adăugat  RAISA PUPĂZĂ, proprietara pensiunii „Casa Rustică”

Și bucatele tradiționale moldovenești s-au dovedit a fi pe placul oaspeților.

Bucatele noastre tradiționale, mămăligă cu fripturică și brânză de oi, sarmale, plăcinte, zeamă, colțunași, mâncarea noastră din totdeauna, povestește  RAISA PUPĂZĂ, proprietara pensiunii „Casa Rustică”

24 de ore de odihnă la „Casa Rustică” costă minim 150 de lei per persoană. Prețurile cresc în funcție de serviciile solicitate.

Au fost deja trei sau patru familii din Chișinău. Vin să scape de cei patru pereți și de gălăgia de la oraș. Un domn a spus: Uite ce e frumos în țara noastră, ia uite e Rediul. Mă duceam și dam două mii de euro în Turcia, doar ca să mă scald, dar nu mai bine vine eu  cu o mie de lei și mă odihnesc pe cinste aici, spune  RAISA PUPĂZĂ, proprietara pensiunii „Casa Rustică”

În alt capăt de sat este situată „Casa din Vale”, pensiunea lui Andrei Grosu. Bărbatul  a amenajat pentru vizitatorii săi o pensiune diferită de celelalte trei.

Ideea a pornit de la ceea că avem foarte multe locuri în sat și ar trebui promovate și vizitate de turiștii din străinătate, chiar și de la noi din țară, a spus  ANDREI GROSU, proprietarul pensiunii „Casa din Vale”

Cartea de vizită a „Casei din Vale” este liniștea și bucatele alese, spun gazdele.

În primul rând liniște. De asta și se numește „Casa din Vale” penrtu că suntem mai în vale. Le oferim liniște, mâncare gustoasă, tradițională. Mămăliguță, fripturică, zeamă de casă, din găină, pește, sarmale plăcințele, povestește ANDREI GROSU, proprietarul pensiunii „Casa din Vale”

Iar specialitatea casei sunt prepelițele, crescute chiar de proprietari.

Dacă v-am spus deja că avem o mini fermă de prepelițe, mâncarea de bază sunt prepelițele. Facem prepelițe la grătar, în rolă, după dorințele oaspeților, a mai adăugat ANDREI GROSU, proprietarul pensiunii „Casa din Vale”

Prețul pentru o odaie dublă la „Casa din Vale” pornește de la 350 de lei.

Pensiunile din satul Chișcăreni au fost amenajate grație guvernului elvețian care a oferit în acest sens 25 de mii de dolari.

1 Comentariu
  1. […] Cuptoarele din lut, mobilierul vechi, covoarele moldovenești, dar și bucatele tradiționale s-au dovedit a fi pe placul turiștilor din țară, dar și de peste hotare, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md. […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata