
„Vom ridica țara din genunchi și o vom transforma într-un colț de rai”. Asta a promis alegătorilor din orașul Bălți candidata la funcția de președinte al Republicii Moldova din partea Partidului Politic „ȘOR”, Violeta Ivanov.
„Eu vreau ca Republica Moldova să se ridice din genunchi și să renască. Noi merităm acest lucru. Și eu cred că Republica Moldova are nevoie de un alt viitor. Și noi suntem partidul reformator, care au demonstrat pe exemple concrete ce putem face”, a precizat candidată la funcția de președinte al RM, Violeta Ivanov.
Toată viața sa, Maria Mihalciuc a muncit în calitate de medic de familie. Femeia spune că sistemul medical din țara noastră este la pământ, unele medicamente sunt prea scumpe și nu ajung pentru toți, aparatajul din spitale este învechit. Pensionara speră că odată cu venirea Violetei Ivanov la cârma statului, moldovenii vor beneficia de servicii medicale de calitate.
„Eu mă gândesc că Partidul „ȘOR” va face o schimbare radicala în medicină, medicina să fie la nivel. Să fie dotați medicii și pensionerii cu pensie normală, nu cu trei copeici. Deoarece oamenii lucrează ani de zile și rămân cu o pensie mizerabilă”, a spus pensionara.
„Medicină gratuită pentru pensionari, copii. Medicina la un nivel avansat în ceea ce ține medicamente gratuite, aici trebuie o reformă totală, ce ține de medicamentele compensate”, a menționat candidată la funcția de președinte al RM, Violeta Ivanov.
După ce a prezentat alegătorilor programul său electoral, Violeta Ivanov a fost asaltată cu întrebări.
„-Cum vedeți dezvoltarea orașului Bălți?
– Eu văd ca în toate orașele din țară să activeze uzine, care vor asigura populația cu noi locuri de muncă, aceasta este o prioritate pentru noi. În al doilea rând, la nivel de țară, văd să soluționăm problema cu drumuri, infrastructură. Eu, ca fost ministru al Mediului, am calculat cât nisip, prundiș și piatră avem în țară și sunt încrezută că aceste zăcăminte ne ajung să renovăm nu doar drumurile centrale, dar toate arterele din țară”, a precizat Violeta Ivanov.
Andrei Tolmuz spune că la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie va vota cu încredere pentru candidatul din partea Partidului „ȘOR”, Violeta Ivanov.
„Sunt cointeresat ca în țară să se deschidă noi instituții de învățământ. Eu cred că Partidul „ȘOR” va reuși să facă acest lucru, așa cum este în Orhei. Acolo sunt suficiente instituții de învățământ, locuri de muncă. Eu cred că ei vor reuși să facă o schimbare în toată țara”.
Oamenii spun că Violeta Ivanov vine cu programe de guvernare și soluții realiste pentru următorii patru ani.
„Am analizat totul și am înțeles că doar Partidul „ȘOR” are soluții pentru problemele cu care se confruntă moldovenii, pe când ceilalți doar promit”.
„Noi sperăm că, datorită acestui partid, țara noastră se va dezvolta. Iar tinerii care vor întemeia familii vor avea parte de locuințe, ca să nu fie nevoiți să plece peste hotare, ci să rămână aici și să se dezvolte acasă, alături de copii”, au adăugat bălțenii.
Violeta Ivanov a absolvit, în anul 1989, Institutul de Utilități Publice din Harkov, Ucraina, în 2004 – Academia de Relații Internaționale și Studii Diplomatice din Chișinău și în 2007 – studiile postuniversitare la Universitatea din Geneva, Elveția. Iar în 2018 și-a susținut teza de doctor în științe geonomice.
Acest material a fost achitat din fondul electoral.