
Reprezentanții Centrului rus de Știință și Cultură din Chișinău (rossotrudnechestvo) ar fi sfidat legea cu privire la Drapelul Stat. Mai exact, este vorba de arborarea Drapelului Federației Ruse pe fațada clădirii Centrului, fără a fi însoțit de cel al Republicii Moldova. Cu o declarație în acest sens a ieșit liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur pe rețelele de socializare în data de 27 iulie.
Tânărul politician a anunțat că a depus o plângere pe acest caz la poliție.
„Să nu mă luați cu comentarii de genul că ambasadele au voie. Ambasadele au voie să-și arboreze drapelul fără drapelul de stat a Republicii Moldova. Când vine vorba de asociații sau organizații de tot felul, nu au voie să-și arboreze drapelul altor state, fără arborarea drapelului Republicii Moldova. Nu o spun eu, o spune legea. Așa că vom chema poliția ca să aducem niște bănuți la bugetul de stat al Republicii Moldova”, a menționat Dragoș Galbur.
Galbur a solicitat, apelând 112, intervenția unui echipaj de poliție pentru a documenta cazul, însă oamenii legii nu au venit la fața locului.
„Nu au încotro. Cu siguranță poliția o să le dea amendă, dar mai important decât amenda e ca poliția să-i impună să arboreze drapelul Republicii Moldova. Va servi exemplu nu doar pentru exponenții Federației Ruse, dar și pentru toți străinii care vin în Republica Moldova și nu-și manifestă respectul față de noi, moldovenii și față de Constituția Republicii Moldova, față de buchia legii, pentru că dacă nu noi o să îndrăznim și o să insistăm pe manifestarea demnității noastre naționale, nu o să o facă nimeni pentru noi. Și-atunci o să umblăm toată viața cu capul plecat și o să ne plângem ca în balada Miorița”, a mai adăugat președintele Partidului Național Moldovenesc.
Potrivit reprezentaților Ministerului de Externe și Integrării Europene, clădirea Centrului rus de Știință și Cultură din Chișinău nu are statut de reprezentață diplomatică, ci doar personalul.
Contactați telefonic, reprezentanții Centrului rus de Știință și Cultură din Chișinău, au refuzat să răspundă punctual la întrebările jurnaliștilor.
„Îmi pare rău, dar nu înțeleg limba română. Cu întrebări de această natură, adresați-vă la Ambasada Federației Ruse din Republica Moldova. Toate comentariile și răspunsurile la întrebări le obțineți de la ei”, a menționat angajata Centrului.
Am încercat să obținem un comentariu de la Ambasada Federației Ruse de la Chișinău, însă nimeni dintre reprezentanții instituției nu au răspuns la apelurile insistente ale jurnaștilor NordNews.md.
Un caz similar a avut loc în anul 2020, atunci când o tânără antreprenoare din Durlești, care în decembrie 2018 a arborat pe un pilon din curtea sa drapelul României a fost obligată să achite o amendă în valoare de 1500 de lei și să prezinte scuze publice lui Valeriu Ostalep, fost vice-ministru de externe în perioada guvernării comuniste, cel care a făcut denunțul la poliție.