NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Consilierii raionali din Rîșcani au ignorat două scrisori de la CNA în care este vizat și președintele Vasile Secrieru

Scandal la ședința Consiliului Raional Rîșcani. Direcția Nord a Centrului Național Anticorupție (CNA)  a expediat două scrisori prin care informează despre mai multe iregularități depistate la Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei. Totodată, CNA a depsitat nereguli în alocarea mijloacelor bănești atribuite Aparatului Președintelui raionului Rîșcani, Vasile Secrieru. Aleșii raionali au ignorat scrisorile. Subiectul nu a fost abordat la ședința de astăzi a consiliului.


„- Stimați colegi, în adresa Consiliului Raional au fost expediate două solicitări de către Direcția Generală Teritorială “Nord” a Centrului Național Anticorupție cu numerele 12/3588 din 17.09.2021 și 12/3589 din aceeași dată. Ambele au fost examinate la comisia consultativă de specialitate pentru activităţi economico-financiare şi comerţ de ieri. Vă rog, reprezentantul comisiei să vă expuneți.”

– Dați citire, de ce nu? Vrem să ascultăm.

– Nu sunt. Înseamnă că mergem la expunerea pe larg a ordinii de zi.”

Totodată, mai multe proiecte de pe ordinea de zi au fost votate fără a fi citite, fapt ce la fel, a stârnit nemulțumiri.

„ – Cu privire la lichidarea iregularităților financiare constatate în rezultatul inspectării financiare complexe efectuate la Direcția Învățământ, Tineret și Sport. Punem la vot. Cine este pentru ca proiectul de decizie să fie decizie finală?

–  A fost o comisie financiară care a stabilit ilegalități care trebuie înlăturate.

–  Haideți să ascultăm. Ce-s cu aceste variante? Trecem cu vederea? Hai repede să le trecem.

–  S-a discutat la comisie.

–  Eu n-am fost la comisie. N-am avut posibilitatea. Nu-mi lezați dreptul de a asculta ilegalitățile care s-au produs în Direcția de Învățământ.”

„ – Cu privire la lichidarea iregularităților financiare constatate în rezultatul  inspectării financiare complexe efectuate la Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei.

– Avem o scrisoare de la CNA despre iregularitățile care s-au produs la Asistența Socială.

– Acea scrisoare nu era inclusă în ședința de astăzi.

-De ce noi n-am putea să ascultăm despre ceea ce s-a produs în teritoriul r. Rîșcani?  Când merge vorba de furt, e descriminare. Să ascultăm, dacă spuneți că nu e furt.”

Potrivit scrisorilor expediate de Direcția Nord a Centrului Național Anticorupție, în urma inspectării financiare a Direcției Asistență Socială și Protecțiea Familiei Rîșcani, s-a stabilit că bugetul raional ar fi fost prejudiciat cu mai bine de un milion de lei.

„Potrivit raportului inspectării financiare, a fost admisă calcularea neîntemeiată a plăților salariale în sumă de 292 mii de lei. Totodată, au fost suportate cheltuieli neregulamentare în sumă de 819,3 mii de lei.”

Potrivit aceleași scrisori, CNA a constatat că 267 de mii de lei pentru lucrările de construcție a apartamentului de serviciu al președintului raionalui Rîșcani, au fost alocați ilegal din bugetul raional.

„În cadrul examinării materialului, s-a constatat că mijloacele bănești în suma de 267 698 mii de lei au fost alocate din bugetul raional în lipsa unei decizii a CR Rîșcani, emise în acest sens.”

La rândul său, președintele raionului Rîșcani, Vasile Secrieru, neagă acuzațiile și declară că în luarea deciziilor, cadrul legal a fost respectat în întregime.

„- A fost reparat un edificiu care este la balanța CR Rîșcani.  Toate actele sunt perfect legale, sunt în regulă  și vă mai repet, tot acest proces a trecut prin organele competente și s-au expus. Noi nu suntem judecători și nu putem să dăm o apreciere.

– Domule președinte, cadrul legal a fost respectat?

– Sigur, da. S-au expus colegii.”

Amintim că, președintele raionului Rîșcani, Vasile Secrieru, a intrat în gura presei după ce a reușit să obțină în timp record un apartament de serviciu, reparația căruia a costat bugetul raional mai scump decât prețul locuinței. Apartamentul a fost cumpărat cu 265 de mii de lei, iar reparația a costat 268 de mii de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata