NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Creştin ortodocşii din Bălți l-au sărbătorit astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Creştin-ortodocşii din Bălți l-au sărbătorit astăzi, 9 august, pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon la biserica care-i poartă numele din curtea Sptalului Municipal. În pofida ploii de afară, la Hramul Bisericii au venit mulți enoriași. Slujba a fost oficializată de un sobor de preoți în frunte cu episcopul de Bălți și Fălești Marchel. După serviciul divin a urmat un recital de cântece al copiilor de la școala duminicală Citadela de pe lângă Biserica Sfântul Pantelimon.

Sfântul Pantelimon este cel care tratează bolnavii și vine în ajutorul celor care sunt țintuiți la pat, care trec prin momente grele ale vieții.
Timp de 12 ani, de când se oficializează această slujbă în curtea bisericii, în acest an Dumnezeu a dat ploaie, care cred că este de bun augur, cu binecuvântare. 
Le spunem tuturor Doamne ajută! Să fie tare în credință și întotdeauna să vină la Sfântul tămăduitor Pantelimon să se trateze. Doamne ajută!”,a spus parohul Bisericii Sf. Pantelimon, Anatol Spătaru.
La eveniment a fost prezentă și deputata în Parlamentul R. Moldova din partea Blocului Politic „ACUM”, Arina Spătaru.
Aș dori să felicit toți enoriașii bisericii mucenicului Pantelimon, oamenii care s-au tratat la spitalul din Bălți  și vreaui să felicit toți copii care frecventează școala duminicală Citadela de pe lângă această biserică. 
Doresc tuturor multă sănătate și izbândă și-i invit pe toți să vină la biserică!”, a menționat   parlamentara
Moaștele Sfântului Pantelimon sunt împrăștiate în toată lumea creștină, mulțimi de credincioși găsind mângâiere și tămăduire la acestea, spre care Dumnezeu se milostivește ca spre un lucru drag, ca spre „prietenul” Său, doctorul Pantelimon. Multe lăcașe de cult, biserici și mănăstiri, cabinete și asociații medicale, sunt puse sub ocrotirea Sfântului Pantelimon. Atât în afara țării, cât și la noi, moaștele Sfântului Pantelimon, aduc neâncetate bucurii și tamăduiri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"