NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Cu suportul Guvernului României, grădinița din Glinjeni, r. Fălești a fost dotată cu blocuri sanitare moderne

Condiții mai bune pentru copiii care frecventează grădinița „Albinuța” din satul Glinjeni, raionul Fălești. Grație suportului finaciar al Guvernului României, în instituție au fost construite blocuri sanitare moderne. Până nu demult, unicul veceu pentru copii se afla afară.


„Copiii mergeau la WC afară. S-a făcut un lucru benefic pentru dezvoltarea și educarea copiilor. Copiii deja  sunt foarte bucuroși de ce s-a făcut pentru ei”, a declarat educătoarea instituiției.

Lucrările de reparație a blocurilor sanitare au durat mai puțin de două luni.

„Noi am implementat un proiect unde am fost finanțați de Guvernul României. Noi am considerat că mult mai acută este problema blocurilor sanitare în grupe. Noi am redirecționat acești bani și am reparat patru blocuri sanitare. Dat fiind faptul că ne-am încadrat în termeni și costul lucrărilor a fost de 218 mii, 32 de mii ne-au rămas pentru schimbarea geamurilor și ușilor în sala muzicală”, a spus Elizaveta Covaliuc, directoarea grădiniței „Albinuța”.

Părinții sunt bucuroși de condițiile create pentru odraslele lor.

„Noi, ca părinți suntem bucuroși, că au făcut reparație, copiii frecventează regulamentar, ei au făcut reparații capitale. Au făcut WC înăuntru și copiii nu trebuie să iasă iarna afară pentru că au condiții bune.”

„Suntem foarte mulțumiți, se face focul bine, sunt condiții, ei afară nu ies, mai ales pentru micuți. Pentru ei era foarte greu.”

Pentru construcția blocurilor sanitare Guvernul României a alocat 120 de mii lei. Și administrația publică locală a venit cu o contribuție de 58 de mii lei.

„Am avut nevoie nevoie numaidecât deoarece avem mulți copii mereu care frecventează grădinița. Este urât ca în secolul XXI, copiii de trei sau patru anișori se duc afară la baie, nu este comod. Proiectul nostru înaintat a fost aprobat, numai că a trebuit și contribuția noastră, bravo cetățenilor și părinților s-a strâns undeva 40 de mii și restul deja primăria”, a conchis Petru Gafinciuc, primarul s. Glinjeni.

Grădința „Albinuța” din satul Glinjeni este frecventată de 140 de copii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata