NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Cumătrismul și nemurismul au prejudiciat compania “FEE-Nord” cu 100 de milioane lei

Întreprinderea de Stat “FEE-Nord” a fost înfiinţată în urma reorganizării prin dezmembrare a Societății pe Acțiuni „Reţelele Electrice de Distribuţie Nord” şi SA „Reţelele Electrice de Distribuţie Nord-est”. Compania deţine licenţă pentru furnizarea energiei electrice în municipiul Bălţi şi în 15 raioane din nordul și centrul țării. Cu toate acestea, Î.S. “FEE-Nord” pierde cei mai mari consumatori de energie electrică. Potrivit unor angajați ai companiei, cauza ar fi managementul defectuos și relaţiile de rudenie și prietenie a fostului șef Ruslan Antoniuc, care și-a angajat oamenii săi în pozițiile-cheie ale întreprinderii. Ajunși în culmea disperării, angajații solicită ajutor de la instituțiile de forță, CNA, Procuratură, dar și de la Ministerul Economiei.


Cum a început dezmățul la Î.S. “FEE-Nord”

Ruslan Antoniuc a obținut funcția de Director General al companiei “FEE-Nord” în anul 2017, după ce a fost recunoscut învingător prin decizia Comisiei speciale de concurs. Chiar după primul an de activitate, veniturile întreprinderii au început să scadă. Dacă în 2017 “FEE-Nord” a înregistrat un profit de 114 milioane de lei, în  2018 acesta s-a micșorat de șapte ori(!), ca în  2019 întreprinderea care livrează energie electrică pentru consumatorii din 15 raioane din R. Moldova și din municipiul Bălți să înregistreze pierderi de 100 de milioane de lei (!).

Vedeți mai jos tabelele situației de profit pentru anii 2017, 2018 și 2019.

Situația financiară dificilă  în care s-a pomenit “FEE-Nord” nu este unica problemă a companiei. Odată cu venirea lui Ruslan Antoniuc la cârma întreprinderii, unii angajați ai întreprinderii au început să fie intimidați, iar principiul meritocrației la angajarea personalului în funcțiile-cheie a fost ignorat. În consecință, Ruslan Antoniuc, care în prezent este Director la întreprinderea „Bălți Gaz”, și-ar fi angajat un personal loial sieși.


Angajații sparg tăcerea. Ei spun că apelurile telefonice sunt interceptate

 Un grup de angajați „FEE-Nord” au mărturisit sub protecția anonimatului și de frică să nu-și piardă locul de muncă  că sunt persecutați de oamenii lui Ruslan Antoniuc, asemeni NKVD-știlor sovietici.

Noi suntem un grup de oameni, lucrători ai FEE-Nord, care suntem permanenți presați și intimidați de fosta conducere și ne este frică să nu rămânem fără locurile de muncă pe care le deținem. Toate convorbirele telefonice, care sunt făcute de pe telefoanele corporative ale întreprinderii, sunt verificate. Lunar se ia descifrarea, care și cu cine discută, a spus Vasile Roșu.

Persoanele simple, care au avut curajul să se expună, deja nu mai activează la noi la întreprindere, au fost impuse să plece. Oamenii sunt speriați, impuși să tacă. Poate pe culoarele (întreprinderii) și se discută toate aceste momente, dar dechis nu se discută din cauza că noi toți cunoaștem că vom fi concediați, a adăugat Maria Trofim.


Cine sunt acoliții lui Ruslan Antoniuc și după ce principii au fost angajați

Angajații “FEE-Nord” ne-au povestit că Ruslan Antoniuc, fostul director al întreprinderii, a eliberat din funcție o bună parte din administrație, iar în locul lor au fost angajate persoane (din anturajul său) fără studii și experiență în domeniu. Este și cazul lui Igor Godină, care ar fi fost angajat în calitate de auditor în cadrul întreprinderii.

Au fost eliberați majoritatea șefilor de secții (80%) și au fost aduse persoane de încredere, prieteni, cumătri, finul de cununie, etc, a menționat Tudor Pleșca.

Ce este specific pentru toți, aceștia nu aveau studii în domeniu sau nu aveau nici o practică. Persoanele care-și depuneau stăruința și care au stat la baza acestei întreprinderi, au fost umilite, persecutate. Cei care erau împotriva lor, erau impuși să se concedieze, a declarat Maria Trofim.

Pentru a ține situația sub control în cadrul companiei, a fost angajat în calitate de auditor Igor Godină. Angajații susțin că acesta îndeplinea cu exces de zel și cu vehemență ordinele date de conducerea întreprinderii.

Igor Godină fost șofer de TIR, neavând nici o zi lucrată în calitate de auditor, a fost numit în fucție de auditor. În 2018 acesta nu a prezentat nici o încheiere de audit, dar a primit premii și salariu,  a spus Tudor Pleșca.

Odată cu venirea lui Antoniuc Ruslan, s-au început întimidările. În acest sens, a fost angajat Igor Godină în fucția de auditor. Aceștia se cunosc de la compania Bălți-Gaz, când Godină activa în cadrul Secției evidența gazelor naturale. Unica lui funcție a fost de a intimida și presa oamenii ca aceștia să-și părăsească locul de muncă,  a mărturisit Vasile Roșu.

Domnul Godină (auditor) era angajat mai mult ca un călău. El trebuia să persecute persoanele , a adăugat Maria Trofim.

Contactat de jurnaliști, Igor Godină a refuzat să vorbească cu reporterul NordNews.

Secretara: Alo, Igoraș, aici un tânăr cere numărul tău de telefon.

Secretara: Cum vă spune?

Reporter: Nicolai Coșeru.

Igor Godină: Și ce vrea el?

Secretara: Să-i dau numărul tău de telefon?

Igor Godină: Cine/ce este el?

Secretara: Încă o dată, de unde sunteți dumnevoastră?

Reporter: reporter NordNews.md

Igor Godină: Nu. Nu-i da.

Secretara: Cum, cum?

Reporter: NordNews.md

(Stinge difuzorul) Secretara: El nu vă cunoaște.

Reporter: Am nevoie să vorbesc cu dumnealui.

Secretara: Îmi cer scuze. Nu vă pot ajuta. Râde.

Totodată, pentru a-şi spori influența în cadrul companiei, Antoniuc a mai angajat o persoană fidelă intereselor sale personale.

Au fost aduse persoane loiale/prietenii domnului Antoniuc, ca de exemplu Leonid Drăgan, angajat în fucția de economist. Personalul a fost mărit până la trei persoane, care a dus la mărirea cheltuielelor întreprinderii, dar și fondului de salariu, care “se așează” pe tariful final al consumatorilor. Doamnele care au lucrat până la el, cu o experiență în domeniu de 25-30 de ani, au fost rugate să părăsească locul de muncă. Fondul de salariu pentru secția economică este lunar de 40-50 mii de lei, anual ridicându-se la suma de 600 mii de lei, sumă care se reflectă în costul energiei electrice, a declarat Vasile Roșu.

Maria Trofim, care activează de mai bine de 10 ani în cadrul companiei, a declarat că Leonid Drăgan ar fi fost răsplătit pentru fidelitate cu o vizită în Turcia. Femeia spune că forumul economic, la care a participat acesta, a fost doar o acoperire pentru odihna sa la mare.

Leonid Drăgan avea funcția de a aduce la întreprindere și de a proteja persoanele loiale lui, dar și de a forma primele în fiecare lună. Domnul Drăgan, ca să fie remunerat pentru serviciile deosebite, pleacă cu domnul director (Antoniuc) la mare în Turcia, sub pretextul că participă la un forum economic, doar că Consiului Societății a permis doar domnului director să participe, întreprinderea urmând să suporte cheltuielele pentru această călătorie. Domnul Antoniuc hotărăște că domnul Drăgan merită această călătorie, și întreprinderea este prejudiciată cu mai mult de 50 de mii de lei, bani care “cad” pe umerii consumatorului de energie electrică.

Ei au fost împreună (cu Ruslan Antoniuc) la odihnă, la mare în Turcia, unde întreprinderea a achitat pentru domnul Leonid Drăgan 50 de mii de lei. 

– A fost o vizită de lucru sau au fost totuși la odihnă?

– Pentru director vizita a fost motivată ca una de serviciu, iar domnul Drăgan s-a odihnit acolo. Ei n-au adus nici un document oficial, care ar confirma activitatea lor, a spus Tudor Pleșca.

Pentru a evita orice speculații, ziariștii portalului nostru l-au contactat și pe Leonid Drăgan, pentru a afla poziția acestuia în privința învinuirilor aduse de angajații “FEE-Nord”.

* Leonid Drăgan (LD)

*Reporter (R)

LD:  Noi am fost la o conferință energetică.

 R:  A fost o vizită de lucru?

LD: Sigur. Avem toate documentele confirmative, contractul cu firma dată, chemarea. De ce credeți că a trebuit să meargă singur? De ce credeți că eu n-ar trebui să merg, dacă eu sunt șeful secției economiei, iar acolo se discuta despre strategii noi de implementare în sectorul energetic. Cred că dumnealui a hotărât să merg și eu. 

R: Cât a costat participarea la acest forum economic?

LD: Nu știu. Nu vă pot spune acum precis, dar nu scump. Cum credeți, în două zile poți să te odihnești la mare, la începutul lui mai?

R: Este adevărat că ați fost angajat doar pentru a proteja persoanele loiale domnului Antoniuc?

LD: Nu… nu este, nu, nu. Ca și mulți alți angajați. N-am avut nimic personal și în plus față de alți angajați. Am profitat în aceeași măsură și mărime ca și alți angajați.

NordNews a intrat în posesia a mai multe documente, care confirmă vizita celor doi în Turcia. Conform actelor, participarea la “conferință” a costat compania mai mult de o mie de euro, aceștia fiind cazați la hotelul de lux (5*) InterContinental Istanbul, situat în inima Istanbului.

 Vedeți mai jos actele confirmative, dar și imagini din hotelul de lux unde s-ar fi odihnit Ruslan Antoniuc și Leonid Drăgan.

Foto: booking.com
Foto: tripadvisor.ru
Foto: tripadvisor.ru

Mai mult, Î.S FEE-Nord” a fost nevoită să achite și biletele de avion pentru cei doi angajați. În acest scop, compania a mai plătit 8,3 mii de lei.

Fostul director general nu s-a oprit aici. Acesta și-ar fi promovat prietenii și rudele la diferite posturi din cadrul întreprinderii, printre care se numără și finul său de cununie, Ramiz Ansarov.

Primul om presat, care a părăsit locul de muncă, a fost un șofer. Acest lucru a fost făcut pentru a elibera funcția de șofer în favoarea tătălui domnului Antoniuc, angajat ulterior, a spus Vasile Roșca.

Șeful de transport (Nicolai Vasiliev) a fost dat afară și înlocuit cu Chiril Driga, prietenul de familie. Au fost cumpărate mașini noi. Tatăl lui Ruslan Antoniuc a fost angajat ca șofer. Împreună cu finul de cununie, Ansarov Ramiz se folosesc de mașina de serviciu în scopuri personale. 

– Este adevărat că pe numele lui Ansarov Ramiz au fost intentate mai multe dosare penale?

– Da, desigur. El a fost judecat și la Bălți, și la Chișinău, unde a și pierdut procesele de judecată. Fiind angajat al Poliției de Frontieră, în cadrul vizitei în Ungaria , împreună cu un alt coleg a fost filmat în timp ce fura parfumuri scumpe dintr-un magazin. Ambii au fost dați afară, a declarat Tudor Pleșca.

Domnul Ramiz avea un grafic de lucru privilegiat, cu salariu bun și adaosuri lunare, cu mașină de serviciu folosită la orice oră a zilei sau a nopții. Toate procurările de serviciu și de materiale erau făcute doar prin el, și doar el cunoaștea câte bunuri n-au ajuns la întreprindere, a adăugat Maria Trofim.

La redacţie au fost transmise mai multe documente, care confirmă că numele lui Ansarov Ramiz Magomed figurează în mai multe dosare civile. Astfel, conform hotărârii judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 21 ianurie 2019, Ramiz este restabilit în funcția de ofițer principal de investigații al secției 1 a Direcției investigații speciale a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Ansarov Ramiz Magomed JUDEC… by Nicolai Coşeru

Cu toate acestea, la 18 septembrie 2019, Curtea de Apel Chișinău casează parțial hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani), anulând restabilirea acestuia la locul de muncă.

Ansarov Ramiz Magomed Curte… by Nicolai Coşeru

 La 29 ianurie 2020, pentru a-și face dreptate, Ansarov Ramiz apelează la Curtea Supremă de Justiție. Cu toate acestea, recursul depus de acesta se declară inadmisibil, încheierea fiind irevocabilă.

Ansarov Ramiz Magomed Curte… by Nicolai Coşeru

Antoniuc profită de veniturile “FEE-Nord” și îl angajează pe Octavian Blaj în funcția de director financiar. Vasile Roșu ne-a spus că funcția respectivă a fost creată special pentru Blaj, prieten comun al lui Igor Godină și  Ruslan Antoniuc.

Anual, funcția dată costă cosumatorii finali în jur de 300-400 de mii de lei, sumă inclusă în tariful consumatorilor. A fost adus Octavian Blaj, prietenul comun al lui Godină și Antoniuc. Dumnealui nu a lucrat niciodată în sectorul real, a lucrat doar la funcții de conducere și control, dar nimic legat cu gestionarea mijloacelor financiare la o astfel de întreprindere mare, a precizat Vasile Roșu.

Cauza formării acestei funcții este neclară, deoarece întreprinderea a activat doi ani bine-mersi și fără această funcție. Ea este formată cu un salariu foarte bun, cu adaosuri lunare de 50-100 %. Este angajată o persoană care avea studii doar juridice, dar activa în calitate de director-financiar. Dumnealui nu se ocupa cu nimic, doar aștepta să primească salariu la sfârșitul lunii, a spus Maria Trofim.

Tudor Pleșca activează în cadrul companiei mai bine de cinci ani. Acesta ne-a povestit că în anul 2019 compania Moldtelecom a oferit întreprinderii două telefoane model Iphone, în calitate de bonus, telefoane care au fost luate în folosință de către administrația “Fee-Nord”.

Telefoanele n-au ajuns la întreprindere, unul fiind luat de Antoniuc, iar celălalt de Blaj,  a declarat Tudor Pleșca.

Conform documentelor, cei doi și-ar fi repartizat câte un telefon de ultimă generație. Este vorba de Iphone 11 Pro 256 GB, prețul căruia se ridică la 32 mii de lei.

Contactat telefonic de către jurnaliștii NordNews Octavian Blaj ne-a comunicat că funcția de director financiar a fost creată până la venirea acestuia în cadrul companiei.

Din câte cunosc, până a fi angajat, era funcția respectivă. Conform organigramei, statelor de personal, dar și în conformitate cu Legislația în vigoare, sunt prevăzute funcțiile conform nomenclatorului de profesie și funcții. Este partea tehnică și partea economică. Este management în domeniul economic, adică managementul în domeniul financiar și managementul în domeniul tehnic. Consider că aprecierea o poate da organele de conducere ierarhic superioare. 

Întrebat dacă este adevărat sau nu că a beneficiat de unul dintre telefoanele oferite de compania Moldtelecom, acesta a refuzat să răspundă punctual la întrebări.

* Octavian Blaj (OB)

*Reporter (R)

OB: Eu dispun de telefon, dare de unde și cum a revenit eu nu vă pot spune.

R: Eu mă refer la cele două telefoane date de compania Moldtelecom.

OB: Eu nu pot să vă… nu cunosc.

R: D-voastră nu ați beneficiat de nici un telefon de la compania Moldtelecom?

OB: Personal mie, sau ce aveți în vedere? 

R: Compania Moldtelecom a oferit „FEE-Nord” două telefoane. Este adevărat?

OB: Păi, dacă le-au oferit, înseamnă că au fost repartizate. Nu pot să vă răspund, pentru că nu cunosc acest moment.

R: Dumneavoastră nu ați intrat în posesia unui telefon?

OB: Eu am intrat în posesia unui telefon, eu am un telefon de serviciu.

R: Ce fel de telefon, dacă nu e secret, bineînțeles?

OB: Cred că o să mă limitez la asta ( la acest răspuns). 

R: Vreau să înțeleg, telefoanele care au fost primite de la Moldtelecom.

OB: Ele au fost repartizate angajaților.

R: Angajaților? Dumneavostră nu ați avut parte de un telefon?

OB: Eu am avut parte de un telefon.

R: E vorba de un telefon oferit de Moltdtelecom? Da sau nu?

OB: Ele toate dacă nu mă înșel…eu nu știu .

R: Păi, ele sunt doar două.

Alo?

R: Domnule Blaj, au fost doar două telefoane.

OB: Dacă el stă în evidența contabilă că au fost de la Moldtelecom, înseamnă că de la ei. Dacă a fost procurat din alte surse, înseamnă că din alte surse, și stă la mine.

Octavian Blaj a negat faptul că a primit careva premii sau adaosuri la salariu.

N-am benificiat de așa sume. Ele nu se permit după cadrul legal. În hotărârea Guvernului este scris clar maximum cât eu pot primi, și dacă eu am primit mai mult decât e scris acolo, înseamnă că este o încălcare.

În cadrul aceleiaşi discuţii Blaj ne-a mai mărturisit că este în relații bune cu Ruslan Antoniuc și Igor Godină.

OB: Cunosc pe domul Godină și domnul Antoniuc.

R: Îi cunoașteți doar ca colegi de serviciu sau sunteți și prieteni?

OB: Noi n-am avut careva conflicte între noi, noi am activat în regim normal.


Management  prost” vs salarii grase”

Odată cu liberalizarea pieţei energiei electrice, cei mai importanți clienți ai întreprinderii au plecat la alți furnizori, problemă care nu a fost abordată serios de conducerea „FEE-Nord”.

Foștii și actualii conducători ai FEE-Nord nu întreprind nici o măsură de rigoare pentru stoparea migrării agenților economici. Printre cei care au plecat este “Floarea-Soarelui” de la Bălți, “Linella”, tot concernul “Trans-Oil”, etc, a precizat Vasile Roșu.

Este important de menționat că doar în anul 2019 Societatea pe Acțiuni (SA) “Floare Soarelui” a adus companiei “FEE-Nord” un profit de aproximativ 11 milioane de lei, iar compania S.R.L. “Linella” – un câștig de 1,5 milioane lei, companii care în 2020 au refuzat serviciile de prestare a energiei electrice din partea “FEE-Nord”.

Vedeți mai jos documentele confirmative:

compania S.R.L. “Linella” by Nicolai Coşeru

 

 

 

 

 

 

Cu toate acestea, veniturile managerilor întreprinderii de stat au crescut ca pe drojdii în ultimii ani. Dacă în anul 2017, conform declarației depuse la Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ruslan Antoniuc a încasat un venit de 219 de mii de lei, în anul 2019 salariul său s-a majorat de patru ori. Astfel, conform declarației de avere și interese personale pentru 2019, depuse la Agenția Proprietăți Publice (APP), acesta a indicat un venit de 861 mii de lei din salariul de director general al Întreprinderii de Stat “Fee-Nord”.

Totodată, conform declarației depuse la Agenția Proprietăți Publice,  Octavian Blaj a câștigat în 2018 un salariu de 150 de mii de lei, iar conform declarației de avere depuse pentru anul 2019 ,acesta a câștigatun salariu de 221 mii de lei de la “Fee-Nord”, dar și 12 mii de lei de la compania “Red Nord”. Mai mult, acesta mai depune o declarație de avere și interese personale și la Ministerul Economiei și Infrastructurii, unde indică un venit de 153 de mii de lei de la Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Angajații nonconformiști de la “FEE-Nord” își pun speranța că în viitorul apropiat instituțiile competente vor lua atitudine față de fărădelegile din cadrul intreprinderii.

Dacă o să vină organele competente și o să intenteze dosar penal pe toți, aceștia vor descoperi multe încălcări ce țin de premii acordate, de fini angajați ilicit, de lucrători cu dosare penale, de telefoane acordate samovolnic, dar și cu odihna la mare cu multe semne de întrebări, a menționat Tudor Pleșca.

Mai departe nu se poate de răbdat. Trebuie să fim auziți de conducerea de la Chișinău, de organele competente (Procuratura Anticorupție, CNA,Procuratura Generală). Să vină cu control, să investigheze și să intenteze dosare penale, iar vinovații să fie trași la răspundere, a adăugat Tudor Pleșca.

Totuși, Maria Trofim este convinsă că în capul mesei trebuie pusă supremația legii.

Mă tem pentru soarta mea la această întreprindere, pentru soarta mea de mai departe. Eu cred că dacă dumnealor de bună credință nu vor să înceteze modul de viață și modul de activitate, înseamnă că Legea trebuie să fie mai presus de toate, a conchis Maria Trofim.

Am încercat în repetate rânduri să luăm legătura cu Ruslan Antoniuc, dar, din păcate,  fără success. Portalul NordNews le acordă dreptul la replică tuturor părților vizate în acheta jurnalistică.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata