
Maia Sandu nu a mers ieri la Comrat, la ceremonia de învestire a Evgheniei Guțul. Este o decizie corectă, a declarat președintele R. Moldova, aflată astăzi într-o vizită de lucru la Ungheni.
„Nu am mers pentru că nu cred că este corect să mergi la inaugurarea în funcție a unei persoane care a fost susținută în campania electorală de către o grupare criminală și care face parte dintr-un partid politic, care, între timp, a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională”, a spus Maia Sandu.
Amintim că Evghenia Guțul a fost învestită oficial în funcția de guvernatoare a UTA Găgăuzia, ieri, 19 iulie. Ceremonia de inaugurare a avut loc în piața centrală din Comrat.
Precizăm că Dorin Recean, Igor Grosu și deputații din fracțiunea de guvernământ au anunțat încă pe 18 iulie că nu vor participa la ceremonia de învestire a Evgheniei Guțul.
În urma scrutinului din 14 mai, Găgăuzia a ales-o pe candidata Partidului „ȘOR” – declarat recent în afara legii, Evghenia Guțul, la funcția de bașcan. Pe 22 mai, Curtea de Apel Comrat a validat alegerile din Găgăuzia, în timp ce oamenii legii au inițiat un dosar penal pe faptul coruperii alegătorilor din autonomie de către oamenii lui Șor, în favoarea Evgheniei Guțul. Reprezentanții din cadrul formațiunii declarate neconstituționale sunt acuzați că ar fi oferit câte 15 mii lei pentru fiecare persoană care determina alte 30 de persoane să o voteze pe Guțul la funcția de bașcan – acuzații respinse atât de Șor, cât și de Guțul.