
Prețurile mari la carburanți i-au făcut pe mulți dintre bălțeni să renunțe la automobile și să urce pe biciclete, care sunt econoame și prietenoase mediului înconjurător. Transportul pe două roți, printre care și trotinetele electrice, este la mare căutare în magazinele din oraș. Prețurile pornesc de la o mie de lei și pot ajunge la câteva zeci de mii de lei.
O bicicletă pentru copii costă între 1.000 și 8.000 de lei, iar cele pentru adulți între 4.000 de lei și 50.000 de lei, în funcție de model, calitate, firmă și accesorii.
Astăzi, această femeie i-a făcut o surpriză copilului ei.
„M-am hotărât astăzi să cumpăr o bicicletă băiatului meu, deoarece de vreo 2-3 ani se tot ruga să i-o cumpăr. Și astăzi am hotărât să venim împreună și să o alegem. Mi-au plăcut prețurile. El, în primul rând, s-a uitat vizual. A zis că asta e frumoasă. A testat-o pe afară, i-a plăcut. Fiindcă el și-a dorit fel și fel de accesorii, am ajuns la 6.000 de lei și ceva”, povestește Elena Profur.
Cu noua achiziție, băiatul va merge la bunici în sat, după care se va obișnui să circule și pe străzile orașului.
„Sunt foarte bucuros, dar și entuziasmat. Abia aștept să merg pe această bicicletă”, spune băiatul.
Reprezentanții magazinelor specializate spun că tot mai mulți oameni aleg să circule cu bicicleta sau alte unități de transport mai puțin costisitoare și care nu necesită investiții prea mari.
„Desigur, da, oamenii mai des trec pe biciclete, chiar foarte mulți oameni trec pe biciclete electrice, pe biciclete clasice. Sunt la mare solicitare bicicletele de munte, de oraș, cu coșuri, cu portbagaj. Toți cumpără bicicletele. Cine vine cu Mercedes, cine vine cu VAZ, vorbind la figurat, toți cumpără bicicletele, trec pe ele, spun: „De ce mai am nevoie de acest automobil?”.”, spune Iaroslav Egorov, manager de vânzări.
„Cel mai des de la noi cumpără astfel de modele, dacă vine un cuplu. Cel mai des vine tata, mama și fiica și aleg una dintre aceste trei biciclete”, povestește Ilia Bideac, mecanic-consultant.
„Din cauza scumpirii carburanților, au crescut puțin vânzările la trotinetele electrice, bicicletelor pentru adulți. Ciclismul este bun pentru că, în primul rând, înseamnă sănătate, în al doilea rând, unește familia, oamenii, mai puțini bani pot fi cheltuiți pe carburanți”, spune Aliona Cucer, merceolog.
„Când urcăm pe bicicleta, noi nu poluăm mediul înconjurător, nu cheltuim banii pe carburanți și ne facem viața mai bună, investim în sănătatea noastră. Acum sunt foarte multe autoturisme și mulți oameni au trecut pe biciclete, chiar și cei care nu le aveau. Ei, pur și simplu, s-au dus la magazin, le-au cumpărat, merg cu bicicleta și se bucură de viața. Merg cu bicicleta la lucru, de la lucru și asta le-a ușurat viața”, spune Ilia Bideac.
Clienții se declară mulțumiți de achiziții, pe care le mai completează periodic cu accesorii: lanterne, claxoane, oglinzi și, neapărat, căști.
„Am achiziționat o trotinetă electrică, merg cu el de 2-3 zile, plăcerea e enormă. Am și automobil, dar nu am nevoie de el prin oraș. Nu pot să spun cu cât exact este mai econom, dar în mod sigur este mai econom. Viitorul este a bicicletelor. Am avut două biciclete, le-am vândut. Am luat deocamdată trotineta electrică. O să mă satur de trotineta, o s-o vând, o să cumpăr o bicicletă”, povestește Maxim Antoniuc, un client.
„Nu ne vom îmbolnăvi, nu lovește la buzunat și omul primește plăcere. Eu, în general, recomand tuturor, chiar dacă aveți o mașină, urcați pe bicicletă. O să mergeți opt kilometri, așa o plăcere o să primiți!”, spune un alt client.
Bălțenii spun că nu regretă alegerea făcută, doar că infrastructura drumurilor lasă de dorit.
„Ar fi foarte bine dacă ar face parcări pentru biciclete, cum sunt cele pentru automobile. Bicicletele sunt foarte accesibile. În Moldova mai ales, unde carburanții se scumpesc, unde avem prețuri europene și salarii mizere. Pensiile pensionarilor, de asemenea, nu se ridică, iar carburanții se scumpesc, așa că își dau mașinile la fier vechi”, spune un bărbat.
„Folosesc acest transport, deoarece este mult mai eficient, decât automobilul. Chiar dacă am un automobil, nu mă deplasez foarte mult cu el. În al doilea rând, sunt multe ambuteiaje. Ia mai puțin timp să ajung cu bicicleta undeva, decât cu automobilul”, susține Daniil Bulmagă, un biciclist din Bălți.
Pentru astăzi, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit un preț de 32,13 lei pentru benzină și 30,01 lei pentru motorină.