NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Deputații PAS au ajuns și în raionul Rîșcani. Promit salarii și pensii mai mari: „Vom oferi sprijin celor care au venituri mici”

Campania ,,PAS la raport” a ajuns și în raionul Rîșcani. Să discute cu oamenii au venit vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi împreună cu deputații Liliana Grosu și Boris Marcoci. Zeci de oameni din satul Corlăteni și-au spus păsul în speranța că vor fi auziți și susținuți de autorități. La rândul lor, parlamentarii i-au asigurat pe săteni că nu vor fi lăsați în voia sorții.


„O să fie scump. Dar dacă o să fie nevoie, la iarnă, așa cum a fost iarna trecută și Guvernul a dat ajutoare la toți cei care au avut nevoie, la gaz, la lumină, la lemne”, spune oamenilor Mihai Popșoi, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova.

„Anul trecut am iernat bine, am avut lemne. Gazul era cât de cât mai ieftin, 15 lei. Compensația ne-a dat. Anul acesta, dacă o să fie 30 de lei, nu știu dacă compensația ne vor da sau nu.”

„Am 4.000 și ceva. Dar dacă măresc și dau ajutor, să dea la toți. Eu am lucrat toată viața, am lucrat 40 de ani”, spun locuitoarele satului Corlăteni.

Pentru a ține piept scumpirilor din ultimele luni, echipa PAS vrea să majoreze din nou pensiile şi salariile. Acest lucru ar urma să aibă loc deja în toamnă.

„Am ascultat cetățenii, nevoile, greutățile cu care se confruntă, pentru că înțelegem că este o perioadă complicată. Și le-am explicat despre ajutorul care va fi oferit de către Guvern, ceea ce a fost oferit până acum. Vom oferi ajutor și în această iarnă. Vom oferi sprijin celor care au venituri mici. Acum, în august, va fi creșterea salariilor pentru bugetari”, susține Mihai Popșoi.

„Nu putem să credem că într-o perioadă, când avem criză energetică, când avem război la hotarul țării noastre, când avem o situație foarte instabilă la nivel regional, viața noastră nu va fi afectată. Republica Moldova este victima unui război economic. Guvernul a creat un fond de vulnerabilitate energetică, pentru a oferi indemnizații diferitor categorii de persoane. Totodată, din acest fond preconizăm să subvenționăm și lucrările de eficientizare energetică a locuințelor. Este vorba de lucrări de termoizolare”, spune Liliana Grosu, deputată PAS în Parlamentul R. Moldova.

Deputații spun că schimbările nu pot avea loc în câteva luni din cauza că bugetul de stat este prea mic, iar o soluție este atragerea investițiilor și proiectelor din afara țării.

„Vom primi proiectul prin care fiecare familie va putea să-și pună pe casă baterii fotovoltaice, care vor avea câte 5 kilowați. Eu cred că mulți vor trece, desigur, la încălzire electrică, care i-ar costa mult mai puțin, decât i-ar costa gazul”, susține Boris Marcoci, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova.

Locuitorii din Corlăteni cred că dacă nu izbucnea războiul din Ucraina, țara noastră ar fi avut șanse mai mari pentru dezvoltare, iar inflația anuală nu lovea atât de dur.

„Echipa e foarte bună, bravo lor. Se înțelege că dacă nu era războiul, era să fie ceva mai bine.”

„Este o echipă tânără, profesionistă, școlită foarte bine și încearcă să lucreze. Deși sunt la început de cale, așteptările sunt mari”, spun locuitoarele satului Corlăteni.

Oamenii au așteptări mari de la noul statul al R. Moldova de țară candidată la Uniunea Europeană.

„Așteptăm să intrăm în marea Uniunea Europeană, așteptăm să ne dezvoltăm mult mai bine”, spune un bărbat.

Dacă unii locuitori sunt mai răbdători, alții vor să trăiască chiar acum vremurile bune.

„Gazul s-a scumpit, lemnele de foc s-au scumpit și sunt de negăsit. Scot sufletul din noi. Este imposibil să trăiești.”

„Mergem înainte. Ce o să fie mai departe, o să vedem. Ce a fost am văzut. Așteptăm să ne mai mărească pensia.”

„Să se stăruie mai mult ca să întoarcă tineretul în Moldova.”

„Nu am pretenții. Se descurcă normal.”

„Se descurcă și ei, cum pot. În măsura posibilităților.”

„E greu de descurcat la vremea asta, după ce a fost atâta încurcat. Și ne gândim că o să fie mai bine în viitor”, spun locuitorii orașului Rîșcani.

Campania ,,PAS la raport” a început pe 11 iulie curent, atunci când s-a împlinit un an de la alegerile parlamentare anticipate. Politicienii planifică să viziteze toate raioanele din țară pentru a fi mai aproape de problemele cetățenilor.

1 Comentariu
  1. Dragos spune

    Sa minta nule rusine zeci de oameni so adunat ii numeri pe deste

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"