VIDEO | Descoperire neașteptată la Bălți. Peste 230 de mii de măști anti-gaz, ascunse într-un depozit

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Peste 230 de mii de măști anti-gaz au fost descoperite într-un depozit din Bălți, după ce marți, angajații Inspectoratului Național de Investigație au fost sesizați  precum că, în două depozite amplasate în municipiul Bălți se află articole vestimentare, echipamente tactice speciale, precum și accesorii pentru militari, în proporții deosebit de mari.

Polițiștii la fața locului au depistat în interiorul depozitului 234 560 de măști anti-gaz, distribuite în 5 864 de lăzi a câte 40 măști, fără careva acte de proveniență legală.

Miercuri, 23 octombrie, polițiștii în comun cu angajații  Inspectoratului General de Carabinieri și soldații  Brigăzii Infanterie Monitorizată nr.1 Bălți, cu suportul geniștilor au dispus efectuarea cercetării la fața locului în scopul identificării și stabilirii obiectelor periculoase.

Obiectele depistate urmează a fi transportate spre păstrare la depozitul Brigăzii Infanterie Monitorizată nr.1 Bălți.

În continuare polițiștii desfășoară măsuri speciale de investigații în vederea elucidării tuturor circumstanțelor cazului, precum și stabilirii provenienței obiectelor depistate și scopului depozitării acestora.

leave a reply