NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Descoperire neașteptată lângă conacul Manolache Negruzzi, din raionul Dondușeni

Conacul lui Manolache Negruzzi, din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, transformat acum câteva decenii în școală, apoi în sală de nunți, a rămas din nou pustiu. Monumentul de arhitectură de importanță națională, construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, continuă însă să uimească prin istoria sa. Acum o săptămână, localnicii au descoperit aici mormântul cucoanei Dora, ultima proprietară a conacului.

Aici este îngropată cucoana Dora, aici a fost înmormântată. Aici a fost făcut un sarcofac din cărămidă roşie, chiar ieri, a început să se dărâme și s-a făcut o gaură. Noi am astupat, am pus o piatră, Victor Bodorin, primarul interimar al comunei Tîrnova.

Maria Uncuță, în vârstă de 95 de ani, își amintește cum a fost înmormântată cucoana și câtă lume s-a adunat pentru a o petrece pe ultimul drum.

Mergeau puțin, apoi se opreau, dădeau pomene, niște văluri albe, frumoase. Eu mă gândeam că poate mi-or da și mie, dar nu mi-au ajus pentru că era lume multă, a povestit Maria Uncuță, locuitoarea satului Tîrnova.

Moșia a fost amenajată de unchiul scriitorului Constantin Negruzzi. Conacul, construit în stil neoclasicist mai păstrează pe fațadă stema satului Tîrnova.

Pe conac este simbolul Tîrnovei, dar se vede rău.

Pe lângă conac, aici este un parc cu copaci fructiferi și decorativi, unde boierul ieșea la plimbare cu trăsura.

Aleea unde în toată dimineaţa, la amiază şi seara, boierul Negruzzi făcea plimbări cu trăsura, mergea împrejurul parcului. Iată, uitaţi-vă, aleea este imprejur, a adăugat Victor Bodorin.

Localnicii regretă că, monumentul architectural a fost lăsat de izbeliște, deși, este considerat mândria satului.

Conacul acesta era tare frumos, dar se distruge. Putea dă fie un loc amenajat într-un centru pentru copii, să nu stea închiși în casă, acum curge acoperișul și se dărâmă.

Tot pe moșie se găsește biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită între anii 1840-1880. Recent, lăcașul a fost reparat.

Am început reparația în 2010.  Am făcut în interior, apoi pe afară, acoperișul si ograda. Am amenajat cu ajutorul creștinilor din sat. Nu s-a schimbat nimic, am înnoit pereții pe dinafară, în interior am făcut tencuiala, pictura nu a fost atinsă, a spus Nicolai Negrescu, protoereul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.

Comuna Tîrnova din raionul Dondușeni datează din anul 1464. Aici locuiesc aproape patru mii de oameni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"