NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Despre imaginile în care Plahotniuc îi transmite o pungă neagră lui Dodon, Procurorul general: „Sunt convins că acolo erau bani”

„Eu sunt convins că acolo erau bani, dar una-i ce gândesc și alta ce dovezi avem. Sunt două lucruri diferite. Noi trebuie să aducem acuzații oamenilor reieșind din dovezile pe care le avem pe acest caz, dar noi cu aceasta avem probleme foarte serioase”. Declarația aparține procurorului general, Alexandr Stoianoglo, cu referire la imaginile video în care fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, îi transmite o pungă neagră fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon, relatează zdg.md.

În cadrul emisiunii „Constelațiile Moldovei cu Artur Efremov”, Alexandr Stoianoglo a declarat că la moment nu există dovezi suficiente pentru a trage pe cineva la răspundere în dosarul „kuliok”.

„Eu de zeci de ori am explicat decizia noastră referitor la aceste treburi (întrebări). Eu nu iau decizii reieșind din situația dată, eu iau decizii reieșind din două principii – legalitatea, adică cât de legal a fost întocmită procedura, au fost sau nu motive, dacă legale au fost făcute procedurile operative și dovezile. Adică pentru mine sunt importante anume aceste trei aspecte, dacă ele sunt, atunci nu mă interesează familia „Dodon, Plahotniuc etc”. Dar treaba cu „kuliok-ul” este o chestiune problematică. Explic ce nu este în regulă, în primul rând, video-ul care a fost făcut, nu era făcut după lege, adică acest tip de filmări trebuie făcute doar în cadrul unei urmăriri penale, în al doilea rând, ca să tragi la răspundere un individ anumit, noi trebuie să avem cererea sau mărturiile persoanelor care au participat la acest proces, în acest caz, domnul Iarolov”, a declarat Stoianoglo.

În context, procurorul general spune că este convins că în punga neagră erau bani, dar „una-i ce gândesc și alta ce dovezi sunt”.

Orice învinuire trebuie să fie concretă și individuală, adică noi trebuie, vorbind în limbaj juridic, dacă învinuim o persoană anumită, noi trebuie să-l învinuim că el cândva, atunci, în acel moment, în acel loc, a luat o sumă de bani, suma concretă de bani pentru asta. Noi nu avem nimic din asta, noi avem doar o filmare provocatoare care arată transmiterea unui pachet și noi nu știm într-adevăr dacă în pachet sunt bani (…). Eu sunt convins că acolo erau bani, dar una-i ce gândesc și alta ce dovezi avem. Sunt două lucruri diferite. Noi trebuie să aducem acuzații oamenilor reieșind din dovezile pe care le avem pe acest caz, dar noi cu aceasta avem probleme foarte serioase”, a menționat Stoianoglo.

Pe 7 mai 2021, Procuratura Generală (PG) a anunțat că nu a recepționat vreun autodenunț sau denunț din partea fostului lider al PDM Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, fostul vicepreședinte al PDM, în cazul înregistrărilor video în care Igor Dodon ar fi primit o pungă cu bani. Reacția procurorilor a venit după ce, pe 6 mai, deputatul Iurie Reniță a declarat la TV 8 că „Plahotniuc și Iaralov au depus autodenunțuri în cazul înregistrărilor video în care Igor Dodon ar fi primit o pungă, în care se prezumă că ar fi fost bani”.

În luna mai a anului 2020, deputatul Iurie Reniță a prezentat în cadrul unui briefing de presă, o secvență video de la o întâlnire dintre Igor Dodon cu Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov (întâlnirea ar fi avut loc în 2019), în care Plahotniuc i-a transmis lui Dodon o pungă neagră. Reniță a menționat atunci că în punga neagră ar fi fost bani și a solicitat inițierea procedurii de suspendare a președintelui R. Moldova din funcție.

De asemenea, Igor Dodon a declarat atunci că totul a fost „o înscenare” și că nu cunoaște ce se afla în pachetul care apare în imaginile video. Acesta a spus că este un „nou episod” dintr-un scenariu „manipulator al imaginilor trucate”, care au fost lansate în luna iunie.

În anul 2020, comentând celebrele imagini cu acel pachet pe care Igor Dodon îl primește de la Vladimir Plahotniuc, procurorul general a spus că o decizie procesuală a fost luată: cazul nu va fi investigat și dacă cineva nu este de acord, nu are decât să dea în judecată Procuratura.

„Este o tentativa de a băga Procuratura în politică și de ce au apărut imaginile nu când au fost filmate, dar înainte de alegeri? Totul este o înscenare clară, filmarea nu a fost autorizată, nu pate fi dovadă, iar acele persoane care dădeau știau că se filmează, iar Procuratura nu va accepta să fie implicată în așa ceva. Totul s-a făcut pentru că cineva vrea să fie președinte și că anumiți candidați să fie scoși din cursă în baza unor dosare penale”, a declarat Stoianoglo.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata