NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Dodon: „Decizia de ieri a Curții Constituționale este neconstituțională. Vom vota o nouă lege în Parlament”

Liderul socialiștilor Igor Dodon susține că decizia de ieri a Curții Constituționale, care a declarat drept neconstituțională legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, adoptată în grabă la 16 decembrie 2020 de majoritatea parlamentară PSRM – „Pentru Moldova”, este neconstituțională, transmite realitatea.md. 

Potrivit lui Dodon, judecătorii CC care se consideră români trebuie să-și păstreze opiniile personale la ei acasă, iar la serviciu să adopte „decizii în interesul statului Republicii Moldova”. La fel, acesta nu a ezitat să menționeze că „atacul asupra limbii ruse a început încă în timpul când Maia Sandu era ministru al Educației, atunci când ea a schimbat curricula și a exclus limba rusă din obiectele obligatorii de studiu”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii acestuia, lansate încă în timpul când Igor Dodon era șef de stat, „Președintele răspunde”, care în campania electorală pentru alegerile prezidențiale se numea „Igor Dodon răspunde”, iar deja după ce a pierdut scrutinul prezidențial a redenumit-o în „Președintele Igor Dodon răspunde”, deși actualmente mai corectă ar fi denumirea „Președintele PSRM răspunde”.

Acesta și-a început emisiunea în limba rusă „în semn de protest față de decizia de ieri a Curții Constituționale și susținere pentru vorbitorii de limbă rusă, care, sunt convins, la fel ca mine nu sunt de acord și categoric împotriva unor asemenea decizii ilegale, neconstituționale, pe care a aprobat-o ieri Curtea Constituțională”.

Este de menționat că, deși legea declarată ieri neconstituțională a fost adoptată în grabă, fără dezbateri în Parlament de către PSRM și grupul „Pentru Moldova”, Igor Dodon afirmă că cineva, la fel ca la începutul anilor 90, încearcă să ridice „valul naționalist”. „Moldova este un stat multinațional, avem zeci de naționalități în țară, și mereu ne-am străduit să trăim în pace. La începutul anilor 90, atunci când am avut niște mișcări naționaliste, atunci am ajuns la un consens că, mai mult, problemele naționale nu le vom atinge. Atunci am convenit că limba rusă va fi limbă de circulație interetnică. Nu este o decizie adoptată azi sau legea votată în Parlament în decembrie 2020. A fost un compromis între diferite naționalități pentru a păstra Moldova unită. Acum vedem că, la fel ca la începutul anilor 90, cineva ridică valul naționalist. Acei marginali care ieri au ponegrit vorbitorii de limbă rusă, cetățeni ai Republicii Moldova, sunt aproximativ aceiași care au împușcat pe Nistru la începutul anilor 90. Este o tendință tare periculoasă”, a punctat președintele PSRM.

Totodată, Igor Dodon a ținut să precizeze că înțelege că în componența Curții Constituționale sunt „un șir de judecători care se consideră români, unii au și cetățenia român㔄Dar ei sunt în serviciul statului. Ei trebuie să protejeze interesele moldovenești. Chiar dacă au anumite opinii personale. Opiniile personale lăsați-le acasă, iar la CC adoptați decizii în interesul statului Republica Moldova. Aceste argumente copilărești că la recensământ am avut doar 9% cetățeni ruși de aceea adoptăm așa legi… Cine v-a învățat pe voi normele juridice?! Oare acestea sunt argumente?! Vă jucați cu focul, stimați prieteni”, a mai menționat Dodon, avertizând că „decizia de ieri a CC va avea urmări foarte serioase”.

„Deja mă sună colegii din alte raioane. Eu nu exclud că săptămâna viitoare vor avea loc proteste în masă în majoritatea orașelor din țară, care se vor transforma în proteste aici, la Chișinău”, a mai punctat Dodon.

Nu în ultimul rând, el a menționat că Partidul Socialiștilor va înregistra azi în Parlament un nou proiect de lege în această privință care „va fi supus votului în Parlament la prima ședință plenară care va avea loc pe 4-5 februarie”, iar socialiștii vor insista ca această lege să fie adoptată. „Sunt convins că vom avea posibilitatea ca această lege să fie votată și vom vedea, Maia Sandu o va promulga sau nu. Noi știm poziția ei. Atunci când îi trebuie voturi vorbește și în rusă, și în franceză, în găgăuză a început a vorbi. Vom vedea ce va face”, a mai punctat fostul șef de stat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata