NordNews
Avem ce spune

VIDEO | După alegeri, Maia Sandu a mers bucuroasă în raionul de baștină

După victoria glorioasă a Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, Maia Sandu se declară bucuroasă. În cadrul unei vizite de lucru în orașul Fălești, președintele Republicii Moldova a declarat că rezultatele scrutinului îi dă încrederea în implementarea mai multor reforme, printre care cea a justiției. Șefa statului a fost întâlnită cu flori și aplauze.

„Bineînțeles că m-am bucurat să văd mulți oameni onești în următorul Parlament. Asta îmi dă încrederea în faptul că vom reuși să facem transformările pe care le așteaptă toți cetățenii, să putem să muncim și să trăim bine la noi acasă, să putem în sfârșit să facem reforma justiției, așa încât să asigurăm dreptatea pentru toți”, a menționat Sandu.

Maia Sandu a adăugat că este deja gata de consultări cu noul Parlament, doar că mai există câteva proceduri până atunci.

„Din câte cunoașteți, legea spune că Parlamentul se întrunește după ce Curtea Constituțională validează mandatele. Urmează să mai așteptăm încă două săptămâni, vom vedea cât durează decizia CEC-ului, după care decizia Curții Constituționale. Imediat după asta, evident, eu sunt gata să petrecem consultări cu noul Parlament și să vedem cum se formează echipa guvernamentală”, a spus președintele R.Moldova.

Șefa statului a menționat că o atenție sporită va fi acordată mediului de afaceri.

„Primul lucru pe care îl poate face următorul Guvern în câteva săptămâni este  să elimine toate controalele abuzive asupra mediului de afaceri. Asta înseamnă ca FISC să înceapă de la VAMA, de la ANSA, de la ANTA. Pentru asta nu e nevoie de mulți bani și nici mult timp. Această schimbare de atitudine față de oamenii de afaceri se poate face în cel mai scurt timp. Sigur că, dincolo de asta, sunt probleme mai serioase, care nu se rezolvă imediat”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, după alegerile parlamentare de duminică, PAS a obținut 63 de mandate, BeCS – 32, iar Partidu ȘOR s-a ales cu 6 deputați.

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"