
Șapte blocuri de locuit din municipiul Bălți au fost dotate cu un nou sistem de termoficare. Acest lucru a fost posibil grație unui proiect finanțat de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, care a permis modernizarea infrastructurii de distribuție a căldurii.
„Am beneficiat de sistemul de renovare pilot care au fost implementate în anul 2021 și 2022. Am început cu blocul 63 de pe strada 31 August, unde a cedat totalmente sistemul de încălzire. Administrația CET-Nord ne-a oferit o șansă pentru a reconecta și a aproviziona locatarii cu agent termic, instalarea unui punct termic și instalarea blocurilor pe orizontală”, a menționat Tatiana Pleșca, administrator acc, nr. 6.
Sistemul presupune instalarea în fiecare apartament a două contoare, unul pentru apă caldă și altul pentru agentul termic. Potrivit specialiștilor CET NORD, consumul de energie termică se va reduce, în consecință bălțenii vor plăti mai puțin pentru el.
„Economia începe de la consumul pe întreg blocul, pentru că rețelele noi sunt mai econome și sunt de o calitate mai înaltă. Facturile pe care noi le examinăm înregistrează economii de la 15 la 30%, sunt și 60 de %”, a spus Daniela Ioxa, șef departament comercial CET-Nord.
Noul sistem centralizat de termoficare pe orizontală este cel mai sigur. Asta pentru că țevile prin care trece energia termică spre consumator sunt izolate, iar riscurile unei eventuale scurgeri sunt minime.
Locatarii care nu au avut resurse suficiente pentru conectarea la un sistem modern de termoficare au beneficiat de un împrumut avantajos din partea Green City Lab cu 0% dobândă. Suma poate fi rambursată timp de 7 ani din costul economiilor de consum.
„Sensul principal a fost să venim cu un model financiar prin care să acoperim acest gol, în care atunci când se face această investiție cineva trebuie să o finanțeze. 00:33 MUSCA 02:30- Ceea ce am vrut noi să arătăm că aceste investiții pot fi finanțate și sunt financiar fezabile, consumatorii vor vedea efectele și respectiv instituțiile financiare vor vedea că pot utiliza această metodă de finanțare a investițiilor”, a zis Victor Parlicov, director executiv Green City Lab Moldova.
Valoarea investițiilor făcute de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în cadrul acestui proiect este de peste 98 de mii de dolari.
„Susținem acest proiect din că în cadrul crizei energetice care are loc la nivel global, este foarte important să fim cât mai eficienți din punct de vedere al utilizării energiei. Aici, în orașul Bălți am susținut acest proiect împreună cu CET-Nord și cu primăria din municipiu, anume datorită faptului că vrem să susținem locuitoriiși anume casele de locuit, casele rezidențiale pentru a spori reziliența lor și eficiența energetică”, a afirmat reprezentanta rezidentă adjunctă PNUD în Moldova, Andrea Cuzyova.
Locuitorii sunt mulțumiți de noul sistem de încălzire.
„Încălzirea este foarte bună, se încălzesc toate camerele”, a spus o locuitoare a străzii 31 August numărul 61.
„Sunt mulțumită, îl putem deconecta când dorim. O să vedem deja facturile, dar deocamdată este bine. Dacă plecăm de acasă la fel o deconectăm”, a adăugat o altă locuitoare.
Noul sistem de distribuție pe orizontală a agentului termic va fi folosit și pentru distribuția apei calde menajere, iar specialiștii prognozează ca măsurile implementate vor genera economii de până la 30 %.