NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Fără alcool, tutun și energie negativă. Festivalul „Art Labirint” se desfășoară în raionul Șoldănești

Fără alcool, tutun și energie negativă, ci doar relaxare, meditație și produse eco fără carne. Aproape 250 de persoane au decis să se odihnească altfel în sânul naturii. Totul în cadrul festivalul anual „Art Labirint”, care de această dată are loc pe malul râului Nistru, în satul Poiana, raionul Șoldănești.


„E ceva mai specific, ceva mai natural, Nistrul și natura. Condițiile sunt mai restrânse pentru că acasă e prea mult confort. Contigentul este ceva mai specific, oamenii sunt pe o anumită undă.”

„Pentru că pe mine mă inspiră atmosfera de aici, mă inspiră că oamenii aleg să se odihnească altfel, într-un mod alternativ.”

În fiecare an, festivalul își schimbă locația. Unica regulă este ca așezarea să fie cât mai aproape de natură.

În fiecare an, iarna, vine o grupă și alege locul, ne străduim să fie aproape de lac pentru ca să avem acces la apă pură și potabilă. Noi verificăm dacă ea corespunde cerințelor.”

Din cauza că numărul participanților este mare, bucătarul-șef pregătește doldora de mâncare. Doar la micul dejun este nevoie de cel puțin 50 de kilograme de terci.

„Noi pregătim supă, mâncare vegetariană în care nu este carne, pește, ouă, adică produse care nu provoacă daune. În meniul nostru sunt fructe, legume, verdeața, boabe, mazăre, năut și fasole. Se primește foarte gustos. Mai folosim și condimente interesante”, a spus Oleg Gurdea, bucătar-șef.

„Gătim supă și orez cu legume, foarte gustoasă,  în cantități foarte mici, până la 10 kilograme. Ne bucură că sunt atâția oameni care vin la festival, participă, noi vedem după cantități și ne bucurăm.”

Iubitorii de băuturi calde se pot delecta cu ceai și cafea sută la sută naturale.

„Aici este zona de ceai, se poate de băut cafea cu condimente, ceai din plante, karkade, negru, va fi și masala, diseară, la deschidere.”

Iar pentru cei pasionați de yoga, a fost amenajată o zonă specială, unde scapi de stres și oboseală.

„Pentru mine Yoga înseamnă mai multe lucruri, începând de la relaxare, conexiune cu corpul și conștiința mea, terminând cu dispoziția bună. Când ies de acolo am o dispoziție mult mai bună decât atunci când am intrat la lecția de yoga.”

„După yoga trăiesc mereu senzații minunate în corp și un val de energie. Nu obosești ca într-o sală de forță, din contra, simți un impuls și dorești să fii activ, simți energie plăcută.”

La festival vin și oaspeți de peste hotare. Sat vine tocmai din Nepal, pentru a se distra alături de prietenii din Moldova la „Art Labirint”.

„Eu vin la acest Festival deja a 13-a oară și am foarte mulți prieteni buni aici. Eu le fac o vizită și desigur mă bucur de anotimpul frumos de aici și de festival. Eu iubesc natura, mie îmi place să fiu înconjurat de oameni spirituali, de muzică, de artă, de natură.”

Festivalul este organizat datorită unui grup de oameni, care cred că arta și muzica pot aduce schimbări pozitive și inspirație în viața fiecăruia.

„Scopul acestui festival este să adunăm cât mai multă lume împreună, să fim în natură și să învățăm ceva nou. Avem foarte mulți voluntari, care mereu vor să facă ceva și să învețe lucruri noi. Cineva sapă, cineva construiește. Acest festival învață multe lucruri, el nu este unul comercial și este contruit din entuziasmul oamenilor”, a conchis Andrei Tverdohleb, organizatorul festivalului.

Festivalul „Art Labirint” este deja la a 13-a ediție și durează cinci zile.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata