VIDEO | Fără zăpadă, dar fericiți. De Crăciun, bălțenii și oaspeții orașului au ieșit la distracție

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Fără zăpadă, dar fericiți. De Crăciun, locuitorii din Bălți și oapseții orașului au ieșit în piața municipală pentru a se distra împreună cu familia și prietenii. Unii au făcut rând la carusel, alții au gustat din bunătățile aduse la târgul de Crăciun.

 

„Dispoziție de sărbătoare, la toată lumea, și la noi.  Avem vin fier, plăcinte, ceai, cafea, bere.”
„Atmosfera de sărbătoare se simte, doar că lipsește zăpada, în rest, totul e minunat, Bălțiul este pe primul loc, ca întotdeauna.  De obicei, venim în piață, apoi petrecem în altă parte, dar încă nu știm unde.”
„E puțin trist, nu avem zăpadă, în rest, e bine.”
„Astăzi am ieșit pentru a ne plimba, avem timp liber, o zi liberă, în care putem să ne bucurăm de sărbătoarea care vine, de tot ce este frumos aici, facem poze cu bradul.”

 

În acest an, la târg participă și comercianți din România, care au pregătit o bucătărie din produse de mare.

„Am venit cu o gamă largă de fructe de mare, acolo în tigaie avem raci, aici avem raci în sos clasic roșu, aici avem tentacule de calamar, tapas de calamar, paella cu fructe de mare, iar acolo avem inele de calamar.  E ceva nou aici, e în premieră ceea ce facem noi aici și am zis să încercăm și gama asta de piață din Bălți.”

 

Cumpărătorii s-au lăsat ademeniți de mirosul bucatelor din raci, calamar și fructe de mare.
„Este tot ce ne place, nu cred că sunt oameni care nu iubesc aceste bucate, vom cădea în leșin de foame, miroase foarte bine, bravo!”
Iar părinții și-au adus copiii în parcul de distracții.

„Ne jucăm cu fiica, vom urca pe lebede, dacă vom reuși vom merge și la caruselul cu lanțuri, dacă nu îi va fi frică. Vom încerca. Dispoziția este bună, ca de obicei, păcat că nu avem zăpadă.”

De Crăciun, la mare căutare au fost și brazii.

Am venit cu toată familia, căutăm un brad care să placă copiilor, soției.”

„Este un brad foarte frumos, acasă îl vom decora cu foarte multe jucării. Vom sărbători pe stil nou și vechi, așteptăm cât mai mulți oaspeți la noi în oraș.”

Creștinii ortodoxi sărăbătoresc astăzi Nașterea Domnului pe stil nou. Sărbătoarea Crăciunului marchează naşterea de acum două mii de ani a lui Hristos. Crăciunul pe stil nou este sărbătorit de credincioşii care se conduc de calendarul gregorian. Crăciunul pe stil vechi va fi sărbătorit pe 7 ianuarie.

leave a reply