NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Fermierii așteaptă „vremurile bune”. Agricultor: Vom da faliment și vom rămâne datori la bănci

Unii agricultori din nordul R. Moldova riscă să rămână cu roada pe câmp în acest sezon din cauza crizei carburanților, iar alții chiar să-și abandoneze pământurile. Colac peste pupăză, anul s-a dovedit a fi unul secetos. Din cauza lipsei precipitațiilor, mai multe culturi au avut de suferit, mai ales grâul. Bobul de grâu este de trei ori mai mic decât anul trecut.


„În ultima lună și jumătate la noi au fost 8 milimetri de precipitații, în loc de 60-65 norma. Are șanse să nu facă roadă. Cu porumbul dacă noi încă sperăm la precipitații, care o să fie în următoarea lună, două, posibil, grâul la noi în ziua de azi se primește că e într-o stare la care deja ploaia nu ajută”, spune Victor Marandiuc.

Victor Marandiuc este agricultor deja de mai bine de 20 de ani. Deține 350 de hectare de pământ în satul Coada Iazului, raionul Sîngerei, pe care crește grâu, porumb, soia, floarea soarelui și pomi de nuc.

„Când frunza asta s-a uscat, spicul mai departe nu se umple. Dacă îl desfacem cu totul, el e mărunțel și când se usucă, se face de două ori mai mic. Ce azi vedem, asta și o să avem”, spune agricultorul.

Victor Marandiuc intenționează să strângă grâul peste două săptămâni.

„Două săptămâni în urmă a înflorit, dar când desfacem spicul el e gol. Dacă anul trecut noi am avut roadă aproximativ undeva la vreo 5-6 tone, anul acesta sperăm că o să fie două”, susține agricultorul.

Anul trecut, în această perioadă, grâul ajungea până la brâul bărbatului.

„Până aici. Și a fost spic câte 80-90 de boabe. Anul acesta, dacă noi luăm un spic și numărăm, un spic mediu luăm, se primește 50, dintre care 40 maximum o să facă roadă. Solul e uscat în grâu undeva de o lună și  jumătate, dar în porumb, în floarea soarelui, abia acum au apărut crăpături”, povestește Victor Marandiuc.

În acest an, piesele de schimb pentru tractoare şi utilaje agricole s-au scumpit cu 200%, motorina cu 150%, îngrăşămintele cu 300%, pesticide s-au scumpit cu 40-100%, salariile muncitorilor au crescut cu 30%, iar preţul pentru produsul final, cum ar fi grâul, s-a majorat doar cu 25%.

Victor Marandiuc spune că toate aceste scumpiri l-au bătut la buzunare. Aproape toate rezervele de porumb şi cereale de anul trecut le-a vândut pentru a plăti creditele, salariile şi pentru a prelucra din nou pământurile. Bărbatul speră că va obține subvenții de la stat, altfel, riscă să renunțe la afacerea sa.

„Ne-am adresat la companii de asigurare. Nimeni nu vrea să asigure de la secetă. Anul acesta dacă nu o să crească prețuri la produsele noastre măcar cu vreo 80-100%, posibil că vom da faliment și vom rămâne datori la bănci. Nu știu, sperăm la ploaie. Dacă o să fie ploaie, o să fie totul bine”, spune agricultorul.

Directorul Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”, Boris Boincean, spune că țara noastră se așteaptă la ani și mai secetoși. Totul din cauza încălzirii globale.

„Dacă comparăm cu 2020, anul extremal, anul acesta este mult mai favorabil. Dacă comparăm cu anul trecut, nivelul de producție este mult mai scăzut. Dar să nu uităm de faptul că noi avem a doua grupă de culturi, cum este porumbul, cum este floarea soarelui, cum este sfecla de zahăr, soia, care în mare măsură suferă, din cauza lipsei de precipitații”, susține Boris Boincean.

Anul trecut, grâul costa 3 lei și 50 de bani pentru un kilogram. În prezent, acesta este vândut cu 4 lei și 50 de bani.

„Grâul deja e compromis. În prezent boabele de la vârful spicului se scutură. Situația e critică. E critică și cu seceta, și cu toate celelalte probleme pe care le avem la ziua de astăzi. Aceeași motorină noi nu avem. N-avem nici la stațiile de aprovizionare cu carburanți noi. Livrări nu sunt, dar prețul crește. Iată, stăm pe loc, că n-avem motorină, cu ce să îngrijim culturile”, susține Nicanor Buzovoi, președintele Asociației Naționale a Producătorilor de Cereale din Republica Moldova.

Recolta mică de grâu sau prețul acestuia nu ar trebui să influențeze simțitor prețurile la pâine, spune președintele Asociației Producătorilor de Cereale din Republica Moldova.

„Prețul la pâine depinde de cu totul alte întrebări, nu de prețul la grâu. Evident că și de prețul la grâu tot depinde, dar, în principiu, sunt multe alte întrebări și nu trebuie legat de faptul că fermierii ridică prețul la grâu. Prețul la grâu noi nu-l ridicăm. Uitați-vă că s-a scumpit de două, de două ori jumătate, prețul la carburanți, s-a scumpit de trei ori, trei ori și jumătate, prețul la îngrășăminte minerale, la chimicale la fel”, spune Nicanor Buzovoi.

Din cauza lipsei de precipitații, gospodarii sunt nevoiți să-și ude grădinile aproape în fiecare zi.

„Ud în fiecare seară roșiile, castraveții. Iar așa, nu știu dacă ne vom descurca sau nu. Ceva va fi, ceva nu. Deja de o lună jumătate n-a plouat. Încă e bine că au tras apa și în fântâni este apa, dar dacă n-ar fi apa, ar fi probleme grave de tot.”

„Dacă nu va ploua vreo două săptămâni, o să fie tare greu. Încă aici la noi, pe vale, este mai binișor, dar pe deal tare suferă, tare suferă plantele. Dar de udat, n-avem apă, e scump”, spun oamenii.

Amintim că Asociația „Forța Fermierilor” anunță despre organizarea unui protest de avertizare, fiind nemulțumită de lipsa unor măsuri de sprijin din partea autorităților. Agricultorii vor cere restituirea accizelor în sumele depline la toată motorina, procurată de agricultori în anul 2022, compensarea parțială a costurilor motorinei, fertilizanților și pesticidelor în contextul scumpirilor exorbitante de ultimele 6 luni, dar și deblocarea exportului de grâu sau procurarea în rezerve de stat a cel puțin 100 mii tone de grâu de la fermierii autohtoni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"