NordNews
Avem ce spune

VIDEO | Grosu i-a închis microfonul lui Tauber : „Îmi pare rău, nu ați vorbit de procedură”. Ce a vrut să spună deputata

În debutul ședinței extraordinare a Parlamentului, deputata Marina Tauber a cerut deputaţilor să susţină moţiunea de cenzură împotriva guvernului Gavriliţa. De dimineață, în cadrul unui briefing de presă ea a prezentat proiectul moţiunii de cenzură şi a menționat că l-a înaintat parlamentarilor spre semnare, scrie realitatea.md

„În cadrul unui briefing de presă, eu din numele fracțiunii noastre am anunțat despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Gavrilița. Luni acest lucru a fost anunțat de liderul nostru, Domnul Ilan Șor și credem că noi toți deputații trebuie să exprimăm votul de neîncredere a acestui Guvern. Proiectul de moțiune de cenzură asupra activității Guvernului doamnei Gavrilița este gata și este elaborat de fracțiunea Partidului Șor și propun tuturor deputaților din sala aceasta să se alăture acestei moțiuni și să elaborăm împreună textul acest moțiuni și să o semnăm.

Potrivit ei, sunt suficiente argumente care susţin demiterea Guvernului, subliniind că doar criza energetică este un motiv pentru care deputații Șor au văzut de cuviință să recurgă la acest lucru. De asemenea, Tauber îi acuză pe cei de la guvernare pentru că nu au acționat mai devreme pentru a declara stare de urgență în sectorul energetic. Ea a făcut aluzie la faptul că Executivul a fost în perioada vacanței de iarnă.

„Argumente sunt multe, dar nu am avut nevoie de mult timp pentru că crize și gafe sunt prea multe. Cred că faptul de urgență ne-am pomenit astăzi, pe data de 20 ianuarie în ședința Parlamentului pentru a discuta starea de urgență, dar 20 de zile nu am făcut nimic, probabil am fost la mare, la soare în vacanță, la schi…”, a spus Tauber.

Deputata Partidului Șor a fost întreruptă de președintele parlamentului Igor Grosu cu mențiunea că: „Unii se petreceau la OrheiLand și din câte țin eu minte și încă nu au ieșit din aburul sărbătorilor”, a punctat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului nu a mai conectat microfonul Marinei Tauber motivând că deputata nu a vorbit de procedură.

„Nu am văzut procedură în discursul dumneavoastră, îmi pare rău”, a conchis Grosu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"