NordNews
Avem ce spune

VIDEO | „I-au făcut doar buzele”. Un drum din raionul Sîngerei, reparat de două ori de mântuială

O porțiune de drum de acces în comuna Cubolta din raionul Sîngerei, a ajuns să fie reparată de două ori într-o singură lună. Chiar și așa, șoferii sunt indignați de calitatea lucrărilor. Ei spun că prundișul a fost deja spălat de ploaie, iar găurile cresc cu fiecare zi. Cei 2,4 km de drum au fost renovați în cadrul programului „Drumuri Bune pentru Moldova”, iar lucrările au costat 1,4 milioane de lei.

 

Șoferii susțin că reparația drumului a fost făcută doar de „ochii lumii”. Oamenii așteptau ca traseul să fie asfaltat, dar nu a fost să fie. Acesta a fost reparat de mântuială. După mai multe revolte din partea oamenilor, drumarii au revenit să-și înlăture lacunele, însă nimic nu s-a schimbat.

Ce acesta e drum? El are o lună de zile și uitați-vă la el. Mergi cu mașina și odată în lună trebuie să o faci.

Ce acesta e drum? Înșiră puțin petriș și atât, apoi strici mașina. Foarte rău, și-au bătut joc de lume. Numai vorbe, fără rezultat.

Ei au scos pământul din cuveturi și l-au pus peste piatră. Eu drumul acesta îl știu toată viața mea. Nu e calitate. Au fost mai ieri și i-au „făcut buzele”, după găurile care au apărut după o săptămână, după ce au plecat.

Oamenii spun că drumul măsoară șapte kilometri și necesită să fie reparat în întregime.

Nu pentru reparație, ei și-au luat lor bani, pentru reparație nu au alocat nici jumătate. Să fost 1,1 milioane de lei, erau să facă tot drumul, ca oamenii, dar așa au făcut de mântuială. Noi mergem și spuneam „Au spălat doar burta și buricul dar capul și picioarele nu au spălat”. Din ambele capete nu l-au făcut. Numai în Moldova poate fi așa ceva. De vină e conducerea noastră. „Drumuri Bune pentru Moldova” a făcut unul și acuma altul repetă.

Iată l-au făcut și apar din nou găuri, apar pietre mai mari. Nu-i chiar calitativ. L-au făcut la jumătate, într-o parte lăsat, în alta tot au lăsat, măcar să îl fi făcut de la capăt. Ori totul, ori nimic.

Deja a doua oară îl repară cu lopata, nu știu. Trebuie să îl facă din nou, dar nu doar jumătate, aici două mașini mari nu încap. După iarnă sigur o să mergem pe alături.

 

Contactat telefonic, conducătorul S.A. Drumuri din sectorul Sîngerei, Igor Popușoi, a declarat că după prima reparație, drumul a avut careva defecte, iar drumarii au înlăturat deja lacunele.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata